Lovitură pentru mii de șoferi români! Registrul Auto Român a anunţat, miercuri, câteva modificări în ceea ce priveşte înmatricularea autoturismelor provenite din Marea Britanie, în cazul unui Brexit fără acord. Printre acestea se numără necesiatea unei reomologări a vehiculelor noi, dar şi faptul că autovehiculele second-hand, cu postul de conducere pe partea dreaptă şi care provin din Marea Britanie, nu vor mai putea primi cartea de identitate, indiferent de omologarea în baza căreia au fost înmatriculate. Modificările nu vizează maşinile deja înmatriculate în România.
RAR a anunţat, miercuri, că, începând cu data de 30 martie 2019, dacă nu se semnează un acord privind Brexit sau dacă nu se amână de comun acord data ieşirii Marii Bitanii din Uniunea Europeană, vor exista câteva modificări în ceea ce priveşte înmatricularea maşinilor provenite din această ţară, scrie news.ro.
Astfel, vehiculele noi, care au fost omologate UE de tip de către UK (marca e11) nu vor mai primi automat cartea de identitate a vehiculului (CIV) în vederea înmatriculării, dat fiind faptul că omologarea UE de tip şi certificatul de conformitate (CoC) aferente îşi pierd valabilitatea de la 30 martie.
„Aceste vehicule vor fi supuse unei reomologări individuale, cu verificarea condiţiilor tehnice aplicabile pentru vehicule noi. De asemenea, o CIV eliberată pe baza unei omologări UE de tip acordată de UK, pentru un autovehicul nou provenit din UK şi care nu a fost încă înmatriculat, îşi va pierde valabilitatea şi nu mai poate fi utilizată la înmatriculare. Prin urmare, RAR recomandă înmatricularea vehiculelor aflate în această situaţie până cel mai târziu la data de 29.03.2019”, a transmis RAR.
De la aceeaşi dată, la eliberarea CIV pentru vehiculele utilizate (second-hand) nu mai sunt recunoscute omologările UE de tip acordate de UK (marca e11), fiind necesară o reomologare individuală conform cerinţelor din RNTR-7, aplicabile vehiculelor utilizate care provin din state terţe. În cazul emisiilor poluante se impune condiţia privind nivelul minim de poluare Euro 3/Euro III.
„Începând cu 30.03.2019, autovehiculele utilizate (second-hand), cu postul de conducere pe partea dreaptă şi care provin din UK, nu vor mai putea primi CIV, indiferent de omologarea în baza căreia au fost înmatriculate. Inspecţia Tehnică Periodică efectuată în UK la vehiculele utilizate (second-hand) nu mai este acceptată (recunoscută) la omologarea individuală şi eliberarea CIV pentru reînmatriculare în România. ITP trebuie refăcută la RAR”, a mai transmis RAR.
Potrivit instituţiei, niciun autovehicul deja înmatriculat în România nu va fi afectat de modificări. În perioada 2006-2019 au fost introduse în România aproximativ 62.400 de vehicule care au fost anterior înmatriculate în UK.
Vezi și Vești bune! De la 15 martie se va majora salariul mediu brut
Mare atenție!Toți românii sunt vizați-Riscați să fiți amendați pentru asta
A fost făcută public! Lovitură devastatoare pentru mii de șoferi români!
Trending

05 noiEntertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEntertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

05 noiEconomie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

05 noiEconomie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători

05 noiSocial
Încă o materie ar putea deveni obligatorie în școlile din România. Vestea a venit de la Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății

05 noiEconomie
Dobândă mai mică la credite, dar mai mare la depozite. Schimbarea observată la băncile din România, în ultima lună

05 noiEconomie
Ai putea să-ți pui panou fotovoltaic și pe balconul de la bloc. Cum ar urma să funcționeze, este deja o lege în Parlament în acest sens
Articole Similare

31 minute în urmăSocial
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Încă o materie ar putea deveni obligatorie în școlile din România. Vestea a venit de la Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății

05 noiSocial



