Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a retras de la comercializare carne de pasăre provenită din fermele de păsări din Ungaria aflate în zona de restricţie, din cauza evoluţiei gripei aviare, cu tipul H5N8, potrivit unui comunicat al Autorităţii, informează Agerpres.
"Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a acţionat prompt consecutiv notificării Comisiei Europene din data de 17 ianuarie, către mai multe state membre (Austria, Croaţia, Italia, Olanda, România, Republica Cehă, Slovenia), privind livrările de produse din carne de pasăre, provenite din fermele de păsări din Ungaria aflate în zona de restricţie, din cauza evoluţiei gripei aviare, cu tipul H5N8. Prin notificarea Comisiei Europene am fost informaţi că în perioada 4-11 ianuarie 2020, prin activităţile de comerţ intracomunitar, trei unităţi autorizate din judeţul Bihor au achiziţionat 17.065 de kg carne şi organe de curcan, cu termenul de valabilitate cuprins între 9 şi 20 ianuarie", se spune în comunicat.
Conform instituţiei, produsele achiziţionate de beneficiarii din România erau însoţite de documentele necesare desfăşurării activităţilor de comerţ intracomunitar.
Reprezentanţii DSVSA Bihor, în urma verificărilor desfăşurate în cele trei unităţi din judeţ, au constatat că produsele nu se mai regăsesc la nivelul depozitelor de destinaţie, fiind distribuite în 26 de judeţe, respectiv Bacău, Galaţi, Hunedoara, Dolj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Timiş, Gorj, Neamţ, Arad, Harghita, Mureş, Sălaj, Vaslui, Bucureşti, Vrancea, Brăila, Covasna, Iaşi, Prahova, Dâmboviţa, Călăraşi, Argeş, Giurgiu, Ilfov şi Bihor.
Ca urmare, s-a iniţiat procedura de retragere de la comercializare a produselor achiziţionate din Ungaria, prin notificarea autorităţilor sanitare veterinare din judeţele în care au fost distribuite produsele care fac obiectul notificării Comisiei Europene.
Reprezentanţii Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene din cele 26 de judeţe au demarat verificări ale tuturor beneficiarilor produselor notificate, pentru identificarea celor 3.336 de kg de produse (aripi, pipote, pulpe superioare, pulpe inferioare, medalion), care se mai aflau în termenul de valabilitate la momentul notificării. Restul cantităţii de carne de curcan era, la data notificării, în afara termenului de valabilitate stabilit de producător.
Acţiunea de verificare şi retragere a cărnii de curcan de la raft s-a finalizat. Cantitatea de carne reţinută oficial şi dirijată către neutralizare a fost de 38,45 de kg.
Serviciile sanitare veterinare din România, alături de celelalte instituţii membre ale Centrelor Locale de Combatere a Bolilor (CLCB) judeţene instituie măsuri conform legislaţiei naţionale şi europene. Aceleaşi măsuri se aplică în toate statele membre în care a fost diagnosticată gripa aviară.
ANSVSA menţionează că, într-un raport ştiinţific privind gripa aviară aprobat la 22 martie 2018, EFSA a precizat faptul că nu au existat cazuri raportate de infecţii la oameni cauzate de A(H5N8) sau de virusurile nou apărute A(H5N5) şi A(H5N6).
Virusurile A(H5N8), A(H5N5) şi A(H5N6) sunt considerate a fi în principal adaptate la speciile aviare, transmiterea acestora se poate realiza prin contactul, direct sau indirect, cu păsările sălbatice şi/sau domestice purtătoare de virus, cadavre, dejecţii, furaje contaminate, sau prin produsele şi subprodusele provenite de la acestea.
Vezi și:
SURSE Începe marea curățenie, după ce apropiata lui Liviu Dragnea a pierdut șefia
Ies la iveală detalii incendiare! Șeful Serviciului de Pază și Protecție, cunoscutul general Lucian Pahonțu, ar reveni pe scena politică
Alertă! ANSVSA a retras de la comercializare carne de pasăre
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

05 noiEntertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

05 noiEntertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

05 noiEconomie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

05 noiEntertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

05 noiEconomie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

05 noiEconomie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Încă o materie ar putea deveni obligatorie în școlile din România. Vestea a venit de la Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății

05 noiSocial
Fără AI în școli. Google va avea această opțiune ca elevii să nu mai trișeze

05 noiSocial



