Una dintre cele mai importante reţele private de sănătate din România a încasat o amendă grea în luna aprilie. La mijloc sunt prinse mai multe firme ale grupului. MedLife a recunoscut practicile anticoncurenţiale de pe piaţa celulelor stem şi a anunţat Bursa de Valori Bucureşti cu privire la amenda dată de Consiliul Concurenţei.
„În cadrul investigaţiei, Consiliul Concurenţei a constatat că acordurile încheiate între întreprinderile mai sus menţionate reprezintă încălcări ale art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei, respectiv înţelegeri anticoncurenţiale care au avut ca efect restricţionarea semnificativă a concurenţei pe piaţa serviciilor de prelevare, procesare şi stocare de celule stem. Fiecare dintre întreprinderile aflate sub investigaţie au recunoscut în mod expres, clar, neechivoc şi în integralitate fapta, astfel cum aceasta rezultă din Raportul de investigaţie al Consiliului Concurenţei”, se arată în informarea trimisă BVB.
Astfel, Med Life S.A. a fost amendată cu 755.926 RON; Genesys Medical Clinic S.R.L. cu 86.617 RON; Rur Medical S.A. – 22.577 RON, scrie adevarul.ro.
Consiliul Concurenţei a amendat cinci centre medicale (Medicover Hospitals, Med Life, Arcadia Hospital, Genesys Medical Clinic şi Rur Medical) şi 2 bănci de celule stem (Stem Sure Solutions şi CBC Laboratories) pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa serviciilor medicale furnizate de maternităţi private.
Centrele aveau contracte de exclusivitate cu cele două bănci de celule stem şi îşi îndrumau pacientele către acestea. În concluzie, pacientele au avut posibilităţi minime de a opta pentru o altă sursă de celule stem. În cazul în care acestea ar fi ales o altă instituţie, ar fi plătit un preţ mult mai mare.
În concluzie, concurenţa între băncile de celule stem a fost afectată prin limitarea posibilităţilor de intrare în maternităţi a altor bănci concurente, în afara celor partenere.
“Înţelegerile maternităţi – bănci de celule stem s-au făcut în detrimentul pacientelor, cărora li s-a redus posibilitatea de a alege serviciile unei bănci, de multe ori mai ieftine decât cele propuse de maternitate. Maternitatea a ignorat interesul pacientelor sale, pentru a-şi proteja propriile interese financiare şi comerciale. În acelaşi timp, aceste acorduri au condus la reducerea concurenţei între băncile de celule stem prin blocarea accesului la pacientele maternităţilor” a declarat Bogdan Chiriţoiu, Preşedintele Consiliului Concurenţei.
Relaţiile exclusive/parteneriatele au fost încheiate între Medicover şi firmele din grupul CBC (Cord Blood Center Ro şi Cord Blood Center Medical), Grup Medlife ( Med Life, Rur Medical, Genesys) şi Stem Sure Solutions, Arcadia şi Stem Sure Solutions, iar apoi Arcadia şi Cord Blood Center Medical.
Amenzile au fost aplicate astfel: 1. Medicover Hospitals 181.066 lei 2. Med Life SA 755.962 lei 3. Arcadia Hospital 113.700 lei 4. Genesys Medical Clinic SRL 86.617 lei 5. Rur Medical 22.575 lei 6. Stem Sure Solutions SRL 39.633 lei 7. CBC Laboratories 26.357 lei
Vezi şi Toți cei care au conturi bancare trebuie să știe asta! Se lucrează la o modificare legislativă ce le-ar putea salva banii
DOCUMENT. Avem plângerea penală depusă la Parchetul General, împotriva președintelui Iohannis! Șeful statului, acuzat de comiterea a 4 infracțiuni, pentru că nu a revocat-o pe șefa DNA! Care sunt acestea
Cătălin Ioniţă a fost înlocuit! Cine este şi ce avere are noul şef al Poliţiei Române
Amendă usturătoare pentru MedLife: Grupul a recunoscut înţelegerile anticoncurenţiale
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

circa 1 oră în urmăEntertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă
Articole Similare

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori

04 noiSocial
Speranță de la stat pentru sărmanii cu boli rare. Alexandru Rogobete anunță discuții cu CNAS pentru a le deconta tratamentele

04 noiSocial
Ciprian Ciucu a explicat de ce au început, simultan, atât de multe lucrări în București

04 noiSocial



