În cel mai complicat context global de la al Doilea Război Mondial încoace, Antena 3 - cea mai importantă staţie de ştiri din România şi singurul post afiliat CNN din ţara noastră - a parafat documentele prin care trece într-o etapă superioară a parteneriatului cu cea mai mare reţea mondială de ştiri, informează Biroul de Comunicare al Antena 3.
Noul acord dintre cele două companii media înseamnă accesul Antena 3 la conţinutul oferit prin CNN Newsroom. De asemenea, în virtutea acestuia, CNN va produce conţinut original pentru Antena 3. Începand cu finalul acestui an, un program jurnalistic intitulat « CNN hour » va putea fi urmărit zilnic în grila televiziunii de ştiri din România, iar o secţiune specială a site-ului antena3.ro va găzdui informaţii şi analize originale CNN. Concentrându-se pe agenda ştirilor internaţionale, conţinutul « CNN hour « atât pentru TV, cât şi pentru online va fi produs de CNN International.
În plus, prezentatorii, reporterii, operatorii, redactorii, editorii şi producătorii Antena 3 vor avea acces la programe speciale de training realizate atât la Bucureşti cât şi în cartierele generale ale CNN din Statele Unite şi Marea Britanie. Criteriile deontologice şi principiile profesionale ale celei mai respectate reţele de televiziune din lume se vor adăuga celor pe care echipa Antena 3 le-a imbrăţişat în anii de activitate de până acum.
Noul parteneriat dintre cele două televiziuni de ştiri a fost semnat de Konstantinos Oikonomou, Vicepreşedinte Parteneriate Strategice, din partea CNN şi de Mihai Gîdea, C.E.O Antena 3.
Vezi și
Combinație liberală: Din stomatolog de comună, a fost ‘cocoțată’ șefă de spital!
EXCLUSIV Ordin de retragere a Poliției de pe străzi! Au dispărut echipajele fixe (foto)
Antena 3 dă lovitura! Mihai Gâdea a fost cel care a semnat
Autor: Constantin Stoica, redactor
Publicat: 13-05-2020 16:11
Trending

13:00Entertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Economie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

13:30Politica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

10:30Economie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

11:30Social
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

16:00Politica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

16:30Social
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

07:30Economie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

17:30Economie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

10:00Economie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

22:30Social
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

22:00Social
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori

20:00Social
Speranță de la stat pentru sărmanii cu boli rare. Alexandru Rogobete anunță discuții cu CNAS pentru a le deconta tratamentele

19:00Social
Ciprian Ciucu a explicat de ce au început, simultan, atât de multe lucrări în București

16:30Social



