Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat duminică, la lansarea campaniei de educare “Urgenţa este pentru urgenţe”, că nu toţi pacienţii care vin pe picioarele lor în unităţi de primire urgenţe ar putea merge la medicul de familie, după cum nu toţi pacienţii care vin pe targă sunt urgenţe majore şi rămân internaţi.
El a precizat că populaţia trebuie să înţeleagă faptul că urgenţa diferă din punctul de vedere al pacientului şi din punctul de vedere al medicului şi că există urgenţă percepută şi urgenţă reală, medicul fiind cel care stabileşte dacă problema respectivă de sănătate poate pune sau nu viaţa în pericol.
Raed Arafat a declarat că populaţia trebuie să înţeleagă ce înseamnă serviciul de urgenţă, când trebuie chemat şi când trebuie folosite alte mecanisme ale sistemului medical.
“Prin acest lucru ajungem să facem un pas normal către populaţie. Prima dată să informăm şi să-i educăm în loc să mergem cu ideea care circulă acum, ba să-i punem limite la intrare în UPU, ba să-i punem să plătească, ba să-i pedepsim. Noi nu suntem servicii care pedepsesc, noi suntem servicii care se ocupă de pacient, dar bineînţeles trebuie ca pacientul să fie informat şi să înţeleagă ce se întâmplă în acest sistem”, a afirmat Arafat.
El a explicat că nu toţi pacienţii care vin în unităţile de primiri urgenţe pe picioarele lor pot merge la medicul de familie, după cum nu toţi cei care vin pe targă la spital sunt urgenţe majore şi nu rămân internaţi în unitatea medicală.
“Nu toţi pacienţii care vin pe picioarele lor în UPU sunt, cum se crede, de cod alb sau albastru, care pot să meargă la medicul de familie. Sunt pacienţi care vin pe picioarele lor şi care ajung internaţi în spital de urgenţă. Aceste este rolul UPU, să găsească aceşti pacienţi care ascund o problemă serioasă. Nu toţi pacienţii care vin pe targă sunt urgenţe majore şi unii dintre ei pleacă acasă, dar nu înseamnă că la momentul în care au sosit în UPU nu erau urgenţe. Şi dau exemplu aici un şoc anafilactic. Ţi-l aduce ambulanţa sau SMURD-ul, îl tratezi, îl stabilizezi, după 3-4 ore dacă e stabil, dacă nu are probleme, nu se internează, pleacă acasă. Dar persoana respectivă a avut o urgenţă care i-a pus viaţa în pericol. Nu putem să tragem o linie şi să spunem e alb şi negru, există o zonă gri foarte importantă şi aici este rolul medicului de urgenţă să vadă în această zonă gri cine într-adevăr are nevoie de îngrijiri de urgenţă şi cine poate fi redirecţionat în altă parte”, a explicat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Raed Arafat a mai spus că urgenţa diferă din punctul de vedere al pacientului şi din punctul de vedere al medicului.
“Urgenţa diferă din punctul de vedere al pacientului şi din punctul de vedere ale medicului. Noi încercăm să-l facem pe pacient să înţeleagă care este de fapt modul în care medicul vede o urgenţă. Pentru că avem urgenţă percepută şi o urgenţă reală. Pentru orice persoană laică o durere apărută acut este o urgenţă şi acest lucru este de înţeles şi poate să o determine să meargă la UPU. Dar medicul când vede persoana respectivă şi o triază pe un cod verde sau albastru sau alb, atunci într-adevăr înseamnă că medicul a înţeles despre ce e vorba, dar e o problemă care nu pune viaţa în pericol”, a precizat Arafat.
În cadrul conferinţei de lansare a acestui campanii de informare, directorul STS, Sorin Vasilca, a spus că numărul apelurilor non-urgente la 112 are o tendinţă descrescătoare.
“De la operaţionalizarea sistemului 112 în România până în prezent numărul apelurilor non-urgenţe a avut o tendinţă descrescătoare. De la valori de 97,2 la sută din totalul apelurilor în 2005, la 55 la sută în 2018, respectiv la 46 la sută în primul trimestru al acestui an. Această tendinţă descrescătoare a apelurilor non-urgente s-a datorat în mare măsură efectului unor campanii similare celei lansate astăzi”, a spus directorul STS.
Campania va conţine clipuri informative ce vor fi difuzate pe posturile de radio şi tv.
Vezi si
Vești mari! Camerele video ale șoferilor ar putea fi folosite de poliție pentru amenzi
Frații Dedeman au dat lovitura! Ce vor înființa cei doi și pe cine vor avea alături
Lovitură: Anomalia cu care se confruntă clienții RCS&RDS! Trebuia să se întâmple de la 1 aprilie
Anunț făcut de Raed Arafat! 'Populaţia trebuie să înţeleagă ce înseamnă serviciul de urgenţă'
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori

04 noiSocial
Speranță de la stat pentru sărmanii cu boli rare. Alexandru Rogobete anunță discuții cu CNAS pentru a le deconta tratamentele

04 noiSocial
Ciprian Ciucu a explicat de ce au început, simultan, atât de multe lucrări în București

04 noiSocial



