CFR Călători are o veste proastă pentru cei care călătoresc cu trenul. Anunțul a fost făcut de Adrian Vlaicu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători și vizează mersul trenurilor din toată România.
Potrivit acestuia, toate trenurile din ţară vor avea, cel puţin luni, o întârziere medie de două ore, întrucât circulaţia pe ruta Craiova-Caracal a fost deviată, fiind afectată întreaga reţea feroviară.
"Recomandăm călătorilor să-şi ia în calcul o întârziere în medie de două ore pentru a ajunge la destinaţie şi să solicite asistenţă echipelor din tren ori de câte ori este nevoie", a afirmat el, informează Agerpres.
Potrivit oficialului CFR, circulaţia feroviară este încă afectată de accidentul de duminică, când un tren de transport marfă cu 23 de vagoane-cisternă cu biodiesel a deraiat pe magistrala Bucureşti - Craiova, în zona podului CF din localitatea Cârcea, pe sensul de deplasare spre Craiova, iar podul s-a rupt şi mai multe vagoane au căzut în gol.
"În urma accidentului de duminică, circulaţia pe ruta Craiova-Caracal se realizează pe traseul Craiova-Piatra Olt-Caracal. Pentru reducerea numărului de trenuri de pe această rută, s-a căutat cuplarea lor. Întârzierile sunt de 120 de minute în medie, iar situaţia va dura atâta timp cât va fi închisă linia directă. Astăzi estimăm că se va circula pe ruta deviată", a arătat Vlaicu.
El a explicat că este afectată întreaga reţea de trenuri de călători, deoarece multe trenuri sunt de legătură şi se aşteaptă între ele.
Potrivit tabelei privind circulaţia trenurilor din Gara de Nord Bucureşti, luni dimineaţă la ora 11:00, un tren IR care urma să vină de la Craiova avea 215 minute întârziere, un IR de la Timişoara - 240 de minute şi un alt IR din Tg. Jiu - 115 de minute.
În plus, şi circulaţia pe ruta Constanţa-Bucureşti a fost afectată luni dimineaţă, după ce o locomotivă s-a stricat pe traseu şi a fost înlocuită. Astfel, două trenuri spre Mangalia, cu plecare din Gara de Nord, au întârzieri de 290, respectiv 195 de minute.
Vezi și S-a aflat: Cine este cel care a dat ordin jandarmilor să ‘cureţe’ Piaţa Victoriei și ce avere are
Ea este „vocea” președintelui Klaus Iohannis! Cât încasează lunar purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi
„Afacere” de familie! Unde lucrează soțul polițistei care i-a numit „pulifrici” pe cei care îi plătesc salariul
Anunț important făcut de CFR: Ce se va întâmpla cu toate trenurile din țară
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiEconomie
Mai are rost să creștem porci? Fermierii se plâng de condițiile actuale și de prețul redus cu care vând animalele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiEconomie
Cât va costa porcul pentru masa de Crăciun acum, în 2026. Carnea se rezervă din timp, deja se fac comenzi

01 noiEconomie



