Secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu spune că sunt posibile noi măsuri adoptate prin Ordonanţă militară privind deplasarea persoanelor în vârstă.
„Înţelegem nevoia oamenilor de a-şi asigura bunurile de strică necesitate, evaluăm în permanenţă situaţia. Dacă specialiştii vor propune noi măsuri, Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă cu siguranţă va decide în acest sens şi dacă va decide, va fi dispusă o anumită interdicţie prin Ordonanţă Militară. E importantă o analiză inclusiv referitoare la posibilitatea de a diferenţia un alt interval orar, sau poate chiar a mări, pentru că la începutul intervalului 11-13 foarte multe persoane vor să iasă la cumpărături” a declarat Bogdan Despescu la Antena 3, potrivit news.ro.
Acesta a menţionat că sâmbătă în Bucureşti acţionează peste 2000 de angajaţi ai MAI, militari şi poliţişti locali care se asigură că sunt respectate măsurile dispuse prin ordonanţele militare.
Persoanele de peste 65 de ani au la dispoziţie intervalul orar 11-13 pentru rezolvarea problemelor de strictă necesitate. însă, în utlimele zile, în contextul pregătirilor pentru sărbătoarea de Florii şi pentru Paşte, în pieţele centrale din mai multe oraşe a fost aglomeraţie, ceea ce a dus la nerespectarea regulilor de distanţare socială.
Vezi și:EXCLUSIV. Tânărul bătut de polițist: Mi-a dat una peste mână, să-mi cadă telefonul și a început să mă ia la pumni
EXCLUSIV Lovitură de teatru! Polițistul de la Secția 9 a făcut plângere penală împotriva tânărului pe care l-a bătut
SURSE Lovitură de teatru: Tânărul luat la pumni de polițistul de la Secția 9 nu are cazier
Bogdan Despescu anunță noi măsuri: Va fi dispusă o anumită interdicţie prin Ordonanţă Militară
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



