sursa foto:  zf.ro

Cristian Popa, membru CA al BNR: ‘Sectorul bancar nu a fost prins nepregătit de această pandemie spre deosebire de politica fiscală’

Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR), a declarat că sectorul bancar nu a fost prins nepregătit de această pandemie, spre deosebire de politica fiscală, unde cred că ne-a prins criza iarăși cu deficitul mare.

 

 

„Când vine vorba de politicile BNR din ultima perioadă, îmi vin în minte câteva cuvinte. În primul rând echilibru, dozajul corect al măsurilor, nici prea mult, nici prea puţin, dar nici prea devreme, nici prea târziu. Îmi mai vine în minte un cuvânt – sustenabilitate. Deciziile au fost rapide, dar având în vedere orizontul lung. Cred ca trebuie să fii prevăzător şi să iei decizia astfel încât să nu-ţi cauzeze probleme mai târziu. Un alt cuvânt este transparenţă. Am comunicat constant şi comunicatele domnului guvernator (Mugur Isărescu, n.r.) au explicat transparent şi în detaliu măsurile luate: ce, cum, în ce fel şi de ce”, a afirmat Popa.

 

 

 

 

Acesta a menţionat, totodată, că Banca Naţională are un spaţiu de manevră care se referă la instrumente şi decizii pentru viitorul care pare a fi incert.

 

 

 

 

„În acelaşi timp, am păstrat şi punct de manevră: flexibilitate, instrumente, decizii pentru viitorul care pare a fi incert şi mă refer aici la evoluţia pandemiei care arată foarte bine gradul de incertitudine în care operăm. Pe scurt: nu am tras toate gloanţele şi mai avem. Sectorul bancar nu a fost prins nepregătit de această pandemie spre deosebire de politica fiscală, unde eu cred că ne-a prins criza iarăşi cu deficitul mare. Sectorul bancar trebuie să fie şi este bine capitalizat, este lichid, fără expunere excesivă la risc şi are un portofoliu calitativ de credite. Am coborât dobânzile, am stabilizat cursul, am dat lichiditate şi încercăm să vedem ce se mai poate face de aici încolo. Menţinerea cursului de schimb stabil nu este un lucru uşor”, a subliniat oficialul BNR.

 

 

 

 

Popa a apreciat faptul că titluri de presă de genul „Un nou maxim istoric” omit faptul că România are cea mai stabilă monedă din regiune.

 

 

 

„Dacă m-aş uita în viitor, termenul corect ar fi precauţie atunci când vorbim de politica monetară şi stabilitate atunci când vorbim de curs. Monedele din regiune au înregistrat deprecieri considerabile. Noi avem cea mai mică depreciere din zona Europei Centrale şi de Est în ciuda deficitelor gemene, tocmai pentru că am fost precauţi, că nu am redus mai mult decât trebuia dobânzile. Titluri de presă de genul „Un nou maxim istoric” omit un aspect foarte important, şi anume că avem cea mai stabilă monedă din regiune. Mă gândesc la cât s-a depreciat dolarul faţă de euro şi nu i-am văzut pe americani alarmaţi. Cred că avem mai degrabă un semnal de încredere din partea leului”, a punctat Cristian Popa.

Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) organizează, joi, o conferinţă online având va temă stadiul pieţei financiare şi contextul economic actual, conform agerpres.ro.

Citește și:

Document. Am intrat în posesia Hotărârii Comitetului pentru Situații de Urgență! Măsurile se aplică în Capitală, începând de azi

Doctorul Monica Pop a răbufnit: De ce nu l-a ascultat nimeni pe ministrul Tătaru? De ce alegeri?

Pe filieră machedonească. Cine e beizadeau ‘îngrijită’ de Tănase Stamule și ‘impusă’ de Ludovic Orban la conducerea Capitalei

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare