Criza economica cauzată de răspândirea SARS-CoV-2, de-abia acum, începe să-și facă simțită prezența.
Sute de mii de români au rămas fără serviciu și au fost aruncați în stradă.
Mai mult de 875.000 de locuri de muncă au fost şterse din economie în perioada 16 martie – 15 iulie, conform datelor transmise de Inspecţia Muncii, informeaz Ziarul Financiar.
Conform sursei citate, economia locală a pierdut mai mult de 7.200 de locuri de muncă zilnic de la debutul stării de urgenţă şi până pe 15 iulie.
Numărul contractelor încetate de pe 15 iulie este aproape dublu faţă de cel înregistrat pe 1 iunie (467.453 contracte încetate), data de la care statul nu mai acordă ajutorul pentru plata şomajului tehnic pentru toate companiile, ci doar pentru cele unde restricţiile impuse din cauza pandemiei de COVID-19 continuă.
„Din păcate, acestea au fost şi estimările noastre la începutul crizei, că vom ajunge lunile acestea la circa 1 milion de contracte de muncă încetate. În general, firmele au fost afectate de închiderea totală sau parţială ca măsură de protecţie şi prevenţie, de lipsa resurselor financiare pentru situaţii de criză, de întârzierea încasărilor, scăderea cererii, lipsa susţinerii subsidiarelor de către grup etc“, a afirmat Sorina Faier, managing partner în cadrul companiei de executive search Elite Searchers.
Vezi și
EXCLUSIV Lovitură pentru polițistul-bătăuș! A fost condamnat la închisoare! Decizia nu este definitivă
Legea a fost promulgată! Apar noi reguli pentru cei care locuiesc la bloc
De-abia acum ne lovește adevărata criză! Sute de mii de români, aruncați în stradă!
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 30-07-2020 19:39
Trending

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

circa 1 oră în urmăSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

circa 1 oră în urmăEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii
Articole Similare

circa 1 oră în urmăEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

circa 2 ore în urmăEconomie
Pilonul III de pensii. Ce înseamnă pensia facultativă și cât se cotizează

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

01 noiEconomie



