„Decapitări” la CFR Călători! Mai multe posturi au fost desființate. Vineri, compania a făcut acest anunț, în cadrul unui comunicat de presă.
Printr-o hotărâre a Consiliului de Administrație din 3 mai, CFR Călători a fost reorganizată, iar numărul directorilor la nivel central a fost redus de la 13 la 9. De asemenea, posturile de consilieri şi experţi pentru informaţii în afaceri au fost desfiinţate.
„În noua structură, numărul directorilor la nivel central a fost redus de la 13 la 9. Posturi precum consilieri şi experţi pentru informaţii în afaceri au fost desfiinţate, iar angajaţii au fost redistribuiţi în funcţie de pregătirea profesională. În urma acestor măsuri, la fondul de salarii al CFR Călători se face o economie de aproximativ 70 de mii de lei lunar", precizează sursa citată.
CFR Călători a transportat, anul trecut, peste 54 de milioane de călători, în creştere faţă de 2016 cu mai mult de 1,5 milioane de călători. Compania operează zilnic peste 1.200 de trenuri de călători, din care mai mult de 75% sunt trenuri Regio. Compania are circa 13.000 de salariaţi, scrie Agerpres.
Vezi și Giganții americani au primit undă verde! Pot începe proiectul de peste un miliard de euro, care vizează România
EXCLUSIV! Reacția pe care a avut-o „militarul erou” de la „Chefi la cuțite”, după ce MApN l-a demascat
„Decapitări” la CFR Călători! Ce posturi au fost desființate
Trending

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul
Articole Similare

2 minute în urmăEconomie
Există posibilitatea de a avea curent mai ieftin în 2027. Schimbările care ar putea duce la facturi mai mici

14:00Economie
Toți cei care au credit și vor să schimbe locul de muncă trebuie să știe acest aspect. Ce se întâmplă dacă pleci de la job

13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3403 lei. Cotațiile de astăzi

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

11:00Economie



