Simona Halep a explicat jurnaliștilor străini celebra sintagmă 'M..E PSD', asta după ce în timpul meciului acest slogan s-a auzit de mai multe ori. Simona a fost deranjată și a transmis un mesaj pentru cei care au strigat acest mesaj.
“Vreau să spun două cuvinte în română – mulţumesc pentru susţinere, şi pentru cei care au fost un pic altfel, vă rog data viitoare când veniţi pe un teren de tenis să respectaţi această încăpere, pentru că este mult prea deosebită pentru astfel de lucruri”, a spus Simona.
La finalul meciului, Halep a fost întrebată de jurnaliștii străini ce înseamnă acest mesaj și ce le-a transmis românilor din tribună.
"Puteţi traduce pe Google. Oricum, nu a fost ceva negativ. A fost ceva pozitiv pentru toată lumea", a venit, prompt, răspunsul Simonei, la întrebările jurnaliștilor, informează Digisport.
Vezi și Ea este „vocea” președintelui Klaus Iohannis! Cât încasează lunar purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi
„Afacere” de familie! Unde lucrează soțul polițistei care i-a numit „pulifrici” pe cei care îi plătesc salariul
El a coordonat măcelul din piața Universității: Ce salariu încasează lunar ‘servitorul’ lui Liviu Dragnea
Declarație bombă a Simonei: Cum a explicat jurnaliștilor străini ce înseamnă 'M**E PSD'
Trending

21:00Actual
Fructul bizar și mic care apare în Lidl. Mulți români habar n-au că există, va fi stoc limitat

19:30Economie
Termoenergetica București anunță când încep probele de căldură pentru Capitală. Locuitorii care stau la bloc și nu au centrală

07:30Politica
AUR anunță decizia în privința lui Mureșan și numește „singura soluție" de ieșire din criză

08:00Politica
UDMR, mesaj tranșant pentru Siegfried Mureșan dacă nu strânge voturile necesare în Parlament

07:00Economie
S-a zis cu voucherele de vacanță. Declinul evident al acestui „beneficiu" nu mai poate fi ascuns, schimbările condițiilor își spun cuvântul

10:45Social
Un balcon a căzut de la etajul 7 al unui bloc din București și a avariat o mașină

08:30Politica
Siegfried Mureșan anunță termenul pentru depunerea listei noului Guvern. Decretul de numire, semnat de președinte

18:00Politica
Legitimația falsă a lui Călin Georgescu a devenit virală. Mulți tineri fac haz de ce au găsit procurorii în vila din Mogoșoaia

circa 1 oră în urmăEconomie
Parchetul condus de Laura Codruța Kövesi a destructurat o rețea transfrontalieră de evaziune fiscală. Pagube de peste 3 milioane de euro

17:30Politica
Voluntari nu mai este oraș. „Senatul este pe cale să-i facă un cadou primarului Pandele”, acuză o senatoare USR
Articole Similare

15:00Sport
Kylian Mbappe: „Mă simt la echipa națională ca într-un film!” Ce spune despre revederea cu Zidane

14:30Sport
Ionuț Radu: „Sunt 100% convins că voi juca la un Campionat Mondial"

14:00Sport
Cristi Chivu a devenit UNIC în istoria lui Inter! Mourinho, Conte și Inzaghi, depășiți de român

21 sepSport
Simona Halep. Situația actuală și planurile pentru revenirea în tenisul de elită

21 sepSport



