Guvernul lucrează la o lege care va condiționa transferul banilor de la firme, persoane fizice autorizate și alte entități către persoane fizice.
Proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată a primit, miercuri, votul Senatului și urmează să ajungă, pentru adoptare, la Camera Deputaților.
Documentul vine să rezolve problemele legate de prezentarea documentelor justificative legale pentru transferurile de sume din contul profesioniștilor (firme, PFA-uri, întreprinderi individuale/familiale, alte entități cu sau fără personalitate juridică) în contul persoanelor fizice, în cazul în care operațiunile respective sunt efectuate prin instrumente de plată cu acces la distanță (internet banking, mobile banking etc), informează avocatnet.ro.
Proiectul de act normativ votat de senatori introduce excepția de la regulă generală, în sensul că în cazul în care transferurile se fac prin astfel de instrumente, acestea se efectuează de către plătitori cu condiția existenței documentelor justificative legale în evidențele acestora.
Conform expunerii de motive ce însoțește proiectul de act normativ, documentele respective nu reprezintă doar suportul înregistrării operațiunii economico-financiare în evidențele operatorului economic, ci evidențiază și conținutul și justificarea operațiunii în concordanță cu prevederile legale, pe baza cărora se poate verifica dacă transferurile de fonduri sunt realizate cu justă cauză.
În cazul în care legea nu va fi respectată, aceasta atrage și sancțiuni. O astfel de contravenție va fi sancționată cu amenzi de la 3.000 la 4.500 de lei.
La ora actuală, în cazul efectuării operațiunilor de plăți la distanță, băncile sunt în imposibilitatea de a solicita documente justificative legale pentru efectuarea unor astfel de transferuri.
Vezi și Mutare de proporții! Frații „Dedeman” ATACĂ o nouă piață – Unde vor să se IMPUNĂ
O lege care va intra în vigoare peste trei luni va face prăpăd: Mii de români sunt vizați – ce trebuie să facă pentru a nu fi sancționați
Ce salariu IMPRESIONANT are șeful unității de ELITĂ DNA Ploiești – Cât de bogat e, de fapt, Lucian Onea
Firmele nu vor mai putea transfera bani către persoanele fizice ca până acum! Operațiune CONDIȚIONATĂ - Legea la care lucrează ALEȘII
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 14-02-2018 12:55
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

21:30Economie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

20:30Economie
Mai are rost să creștem porci? Fermierii se plâng de condițiile actuale și de prețul redus cu care vând animalele

18:30Economie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

18:00Economie
Cât va costa porcul pentru masa de Crăciun acum, în 2026. Carnea se rezervă din timp, deja se fac comenzi

16:00Economie



