Atât anul acesta, dar și anul viitor în ceea ce privește economia românească, Fondul Monetar Internațional și-a revizuit estimările și a existat o mică creștere.
În luna aprilie FMI estima că, în anul 2018 Malta împreună cu România vor înregistra în decursul acestui an o creștere mai mare a economiei din Europa, de 5,7% şi, respectiv, 5,1%, în raportul publicat marţi, FMI şi-a revizuit, în jos, prognozele referitoare la avansul economiei româneşti până la 4% în 2018, cu 1,1 puncte procentuale mai puţin decât estima în primăvară, preconizând că în 2019 România urmează să înregistreze o creştere economică de 3,4%, cu 0,1 puncte procentuale mai puţin decât estima în aprilie.
"Economia României a înregistrat o creştere robustă de 6,9% în 2017 ca urmare a stimulentelor fiscale şi a cererii externe solide. Creşterea ar urma să încetinească până la 4% în 2018 şi să continue să se diminueze până la 3,4% în 2019, pe măsură ce stimulentele se vor modera", se arată în raportul "World Economic Outlook" publicat marţi.
Reprezentantul permanent al FMI în România, a făcut un avertisment de la începutul lunii septembrie că Fondul Monetar Internaţional ia în considerare modificarea prognozei de creştere economică pentru România din acesta an de la 5,1% la 4-4,5%.
La capitolul evoluția prețurilor de consum în România, estimările nstituţiei financiare internaţionale au fost complet nemodificate, la o creştere medie anuală de 4,7%, dar au fost revizuite în jos pentru 2019, când ritmul de creştere a preţurilor ar urma să se atenueze până la 2,7%, faţă de un avans de 3,1% preconizat în primăvară. Comparativ, în 2017 România a înregistrat o inflaţie medie anuală de 1,3%.
"Revizuirea în jos reflectă surprizele care au afectat activitatea la începutul lui 2018 într-o serie de mari economi avansate, efectele negative ale măsurilor comerciale aprobate sau implementate între aprilie şi mijlocul lunii septembrie, precum şi perspective mai slabe pentru o serie de economii emergente importante", subliniază FMI.
În cazul României, Comisia Naţională de Prognoză mizează pe o creştere a PIB de 6,1% în 2018, urmată de creşteri de 5,7% în 2019 şi 2020 şi de 5% în 2021.
În previziunile economice de primăvară publicate la începutul lunii mai, Comisia Europeană (CE) a menţinut estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018, la 4,5%, iar pentru 2019 se aşteaptă la un avans de 3,9%.
Vezi și
S-a aflat! Ce avere are Liviu Dragnea
Schimbare fără precedent pentru pensionari-Cum vor primi pensiile din 2019
Marea lovitură pe care o plănuiește ANAF! Ce vrea să impoziteze
FMI a făcut anunțul! Ce se întâmplă cu economia românească
Trending

06 noiSocial
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

06 noiSocial
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

06 noiSocial
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

06 noiSocial
Moșii de Toamnă, tradiții și superstiții. Ce e bine să dai de pomană pe 7 noiembrie 2026

06 noiSocial
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

06 noiEconomie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată

06 noiActual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

06 noiEntertainment
Cel mai spectaculos târg de Crăciun din România își deschide porțile. Evenimentul din ograda Liei Olguța Vasilescu a fost asemănat cu cel din Viena
Articole Similare

06 noiActual
Cum să înțelegi suișurile și coborâșurile pieței: o metodă simplă să rămâi calm și să ții investițiile în mișcare

06 noiEconomie
Curs BNR: euro și dolarul cresc, iar aurul pierde în valoare

06 noiActual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

05 noiEconomie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual



