Pentru orice tânăr, a lucra în cadrul companiei Facebook pare un vis, o oportunitate uriașă de a-și îndeplini obiectivele profesionale. Dar se pare că nu toți angajații au fost fericiți în imperiul lui Marl Zuckerberg. O tânără care a primit un job în interiorul organizației descrie experiența avută ca fiind una foarte toxică. Povestea ei a apărut în publicația The Guardian.
Sarcina ei în cadrul diviziei de "Trending" era să aleagă ce link-uri să apară în caseta „trending” a Facebook. „În fiecare zi, analizam sute de subiecte (sau cuvinte cheie), despre care Facebook îmi spunea că sunt în tendinţe pe platformă. Apoi, alegeam o poveste, compuneam un titlu şi un scurt rezumat care apăreau în casetă", mărturiseşte tânăra.
Fosta angajată spune că în departamentul în care lucra tronau favoritismul, sexismul şi intimidarea. Mediul de muncă devenise inconfortabil, angajaţii erau nervoşi, deprimaţi şi nu aveau dreptul să îşi exprime opiniile. Părerile femeilor erau ignorate şi nu li se recunoşteau meritele şi competenţa în soluţionarea problemelor, spune fosta angajată. "Am constatat că, atunci când raportam o problemă sau o discrepanţă, raportul meu nu era luat în considerare. Numai că atunci când un bărbat făcea acelaşi lucru compania se mobiliza în a rezolva acele chestiuni. Această ignorare era devastatoare. Am ajuns la un punct în care nici nu mă mai oboseam să raportez probleme", adaugă ea, potrivit Business Magazin.
O femeie a raportat o problemă cu pontarea la locul de muncă, dar supervizorul său a spus că nu este nicio problemă. Săptămâna următoare mai mulţi angajaţi au semnalat faptul că le lipsesc ore din program.
Afirmaţiile acesteia sunt susţinute şi de faptul că din 2014 până acum, 15 din cei 45-50 de angajaţi ai departamentului Trending şi-au dat demisia, iar zece din 15 au fost femei. Salariile pentru asemenea poziţie se învârteau în jurul a 55.000 şi 65.000 de lire pe an.
Citește și...
LIDL face o mutare neprevăzută: Ce GIGANT german aduce în România
O fostă angajată face dezvăluiri șocante despre Facebook! Ce se întâmplă în spatele ușilor închise
Trending

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiSocial
Moș Nicolae aduce zăpadă în ghete? Ce arată estimările ANM pentru începutul lui decembrie 2026

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți
Articole Similare

circa 1 oră în urmăEconomie
Scorul FICO al băncilor, luat în vizor. Mai multe companii din domeniul bancar ar putea fi amendate

15:30Economie
Liberty Galați, propus pentru vânzare prin negociere directă. Lansarea procedurii depinde de omologarea planului

15:00Economie
Dorian Popa și-a făcut firmă de RCA. De la pizza la shaorma, muzică și case, "invadează" și acest domeniu

13:30Economie
AI Gigafactory în România. Ministrul Alexandru Nazare a anunțat că avem deja 2 astfel de oferte

13:00Economie



