sursa foto:  debanat.ro

Ieșire a lui Crin Antonescu: ‘Simt o graniță între o Românie care nu a reușit, în 35 de ani, România publică și o Românie care muncește, se civilizează, se dezvoltă’

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat că simte o graniţă între două Românii, una care nu a reuşit în ultimii 35 de ani şi a precizat că este vorba de România publică, cu tot ce ne imaginam în urmă cu 35 de ani că va fi mai bine şi o Românie care munceşte, se civilizează, se dezvoltă. 

Crin Antonescu a a vorbit despre două Românii.

Îmi pare că simt o graniţă între, nu neapărat, o Românie rea şi una bună, dar între o Românie care nu a reuşit în ăştia 35 de ani şi asta este pentru mine România publică, cu politică, cu presă, cu mediul academic, cu şcoala românească în sensul instituţional, cu tot ceea ce aşteptam şi nu ne imaginam acum 35 de ani că nu va fi mult mai bine. Şi nu e.

Şi o Românie are care totuşi munceşte, trăieşte, aspiră, merge înainte, se civilizează, se dezvoltă, se adaptează, în sens bun. Iată măcar două. Nu e o consolare pentru că niciuna dintre ele două dacă e să acceptăm măcar convenţional asta, nu poate trăi fără cealaltă. România asta, să zicem sănătoasă, reuşită, ea depinde de România publică, nu doar politică”, a declarat Crin Antonescu.

El a precizat că cine doreşte să fie mai bine în România este într-o capcană dacă mereu va găsi răul cantonat doar în mediul politic.

Mi se pare că cine vrea să fie mai bine în România este într-o capcană dacă mereu şi mereu va găsi răul cantonat doar în mediul politic. Aşa ceva nu se poate. Îţi dau un exemplu, după părerea mea, monumental. Nu îmi vine să cred că de cel puţin 10 ani de când avem celebra temă a plagiatului în cultura română. Vorbim acum de când plagiatul este temă la ordinea zilei. Ea a început cu cazul Ponta. Atunci a început din raţiuni politice.

S-a dus o discuţie pe teme politice, din interese politice şi după aceea, sigur, a continuat până în ziua de azi. Nimeni nu a pus problema că titlurile doctorale acordate acestor oameni care au plagiat sau au semiplagiat, nu le-au fost date de alţi politicieni. Titlul fiecărui politician incriminat a fost dat de un conducător de doctorat, de un universitar. Nimeni nu a întrebat vreodată care sunt ăia. Nimeni nu a întrebat şi mă tem că asta este o întrebare care ar fi trebuit pusă dacă flagelul plagiatului nu cumva excede zona politicienilor. Dacă nu cumva şi oameni care nu sunt vedete politice, ci academice să spunem au plagiat de-au rupt la rândul lor”, a mai declarat Antonescu.

El a adăugat că nu au cum să te vindeci dacă nu pui serios această problemă.

În momentul în care tu nu pui serios această problemă, nu ai cum să te vindeci. Vei ajunge să scoţi la iveală un plagiat doar pentru că e vorba de un politician important, vei ajunge, cum s-a ajuns, dacă politicianul respectiv nu îţi place să argumentezi că e plagiat, dacă el îţi place, atunci să argumentezi că ăla nu e plagiat. Şi atunci tema asta a plagiatului ca în calitatea ei de crimă intelectuală şi academică e devalorizată. Noi nu avem cum să asanăm, cum să însănătoşim dacă doar vânăm pe politicianul X şi Y”, a mai declarat fostul liderul PNL, conform news.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare