protest medici 39490000

sursa foto:  dcnews.ro

Ce se va întâmpla cu sporurile din sănătate: Vestea care îi va scoate din sărite pe medici

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, face un anunț radical pentru medici. După ce săptămâna trecută, aceasta a discutat cu sindicaliștii din sănătate despre sporurile din sistemul medical și a promis că va veni cu soluții, ministrul Sănătății susșine în contiuare plafonarea sporuruilor la 30%.

„Nu poate fi realitate (sumele aferente sporurilor – n.r.). Există un plafon de 30%, care este înscris în legea salarizării unitare şi care trebuie respectat”, a declarat ministrul Sănătăţii, adăugând că discuţiile cu reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară au fost unele constructive, potrivit Mediafax.

Potrivit acesteia, Ministerul Sănătăţii încearcă a stabilit această plafonare a sporurilor pentru a da ocazia spitalelor care ar putea avea de pierdut „să meargă la un nivel minim”.

„Au fost discuţii constructive. Deciziile se vor lua după alte discuţii pe care preşedintele Federaţia Solidaritatea Sanitară le va avea cu conducerea sindicatului. Mi-a făcut plăcere să port acest dialog. Au fost întrebări pertinente, normale, pe care şi le pun toţi angajaţii din sistemul de sănătate. Eu sper că am reuşit, cel puţin parţial, să răspund la întrebările pe care mi le-au adresat. Este vorba de modificări la regulamentul sporurilor, de aplicare, de acea anexa 10 care este încă mărul discordiei. Am explicat de ce am făcut acea anexă, şi anume pentru a stabili o limită minimă obligatorie astfel încât să încercăm, nu neapărat să egalizăm, ci să dăm ocazia spitalelor care ar putea să piardă mult mai mult să meargă la un nivel minim”.

Ministrul Sănătăţii a subliniat faptul că legea nu este negociabilă şi că veniturile nete au crescut în sistemul sanitar, dar a recunoscut că această creştere, într-adevăr, nu a fost distribuită echitabil pe categorii profesionale.

„Nu cred că putem discuta despre faptul că nu cresc veniturile nete în sistemul sanitar. Este adevărat, poate această creştere nu este distribuită echitabil pe categoriile profesionale. Nu negociem legea. Nu negociem legislaţia, doar aplicarea ei”, a afirmat Sorina Pintea.

Sindicatul Sanitas a anunţat că în zilele de 10,22,17 şi 29 martie va picheta sediile ministerelor Muncii, Sănătăţii şi Finanţelor, urmând ca după 25 aprilie să fie o grevă generală.

Vezi și Acum s-a aflat! Cui i-a trimis bani milionara Israela Vodovoz, cu doar o săptămână înainte de a muri

Dezvăluire incendiară a Olguței Vasilescu! Cui i-a dat peste nas și de ce

Bomba din Guvern! Minciuna populistă despre salariile medicilor! Ce le-a ascuns Guvernul românilor

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare