Ion Cristoiu apreciază că Guvernul Viorica Dăncilă va fi schimbat prin moțiune de cenzură cu voturile „ultimilor securiști din PSD” care vor avea un pretext perfect pentru răsturnarea Executivului și apoi vor pleca în partidul lui Victor Ponta.
„Congresul PSD organizat pe 29 iunie demonstrează că partidul încă mai respiră și ar putea să se deconecteze de la aparatele serviciilor dacă psd-iștii găsesc un candidat credibil. Este unul care se îmbracă în stil casual și, de vreo câteva zile, s-a apucat să urce pe dealurile verzi ale patriei ca ultimul samaritean.
În același timp, Congresul decis rapid și în mod surprinzător denotă faptul că sfârșitul guvernării PSD este aproape. Această mișcare va revitaliza partidul atât cât se mai poate, iar ultimii securiști vor avea pretextul necesar să voteze moțiunea de cenzură și să plece la V. Ponta. Chiar nu înțeleg de ce se spune despre USR că este partidul serviciilor de informații în condițiile în care PSD, de la bun început, stă cel mai bine la acest capitol.
În final, eu cred că acest Guvern este deja picat. Viorica Dăncilă ar putea să trimită după preoții de la Valea Uzului să le citească ceva din Evanghelia după Iuda și să-i exorcizeze de prostie și securism, că de corupție este imposibil”, a scris Ion Cristoiu pe blogul său, citat de știripesurse.ro
El a pariat că Rareș Bogdan va fi propunerea de premier a lui Klaus Iohannis.
„Eu, unul, îmi asum că am greșit total considerând că Iohannis este un politruc ridicol. L-am evaluat superficial. Sigur este însă altceva: dacă Iohannis bate din picior și cere, precum un imperator roman de la sfârșitul imperiului și nu ca un basileu bizantin, ca acest Guvern să plece imediat, imediat, atunci trebuie să fim siguri că forțele universului neștiut s-au pus în mișcare să împlinească actul de voință prezidențială (...) Iohannis are nevoie ca R. Bogdan să ajungă prim-ministru. Trebuie să arate poporului credincios cum va curge laptele și mierea, în următorii 5 ani pe ulițele tărișoarei până în Valea Uzului, dacă la Palatul Victoria se va afla guvernul său”, a mai scris acesta.
Citește și:
Legături suspecte! USR-PLUS, de la afaceri cu statul la bani pentru SRI
Unde a lucrat Ion Bârgău, fostul coleg al lui Traian Băsescu, turnat la Securitate – Cum i-a fost afectată cariera
Ion Cristoiu aruncă bomba! Guvernul este deja picat
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiSocial
Județele din România unde nașterea pare miracol în loc de normalitate. Numărul copiilor a scăzut considerabil, care sunt „dușmanii natalității” din zonă
Articole Similare

22 minute în urmăActual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



