sursa foto:  energielive.ro

Lovitură pentru companiile electrice de stat! Hidroelectrica și Nuclearelectrica vor fi obligate să vândă energie ieftină

Atacul autorităților asupra companiilor energetice de stat continuă. 

Cele două companii, mai ales Hidroelectrica, sunt în acest moment profitabile. După aplicarea ordinului ANRE, vor fi mai puțin profitabile. Una dintre ele, Nuclearelectrica, este chiar listată pe bursă, iar ordinul ANRE nu va fi primit cu mare bucurie de către investitori. Rămâne de văzut în perioada următoare care va fi reacția lor.
În caz de nevoie, dacă nu va fi suficientă energia de la cele două companii pentru populație, ANRE va obliga și alti producători, în ordinea ascendentă a preţurilor să livreze pe piața reglementată.


De ce vor crește prețurile la alte produse și servicii? 
Hidroelectrica și Nuclearelectrica acoperă aproape jumătate din consumul de energie din România și sunt cei ieftini mari producători. În acest moment, întreaga piață este liberalizată, iar la consumatori, indiferent care ar fi ei, ajunge energie din toate sursele, fie mai ieftine, fie mai scumpe. Practic, un amestec. Dacă cele două vor trebui să livreze 65% din ce produc pe piața reglementată, la preț mic, pe piața liberă vor da doar 35%. Pe piața liberă se va afla tot ce înseamnă economie, de la întreprinderi mici până la mari companii. Pentru acestea va rămâne energia care se produce la costuri mai mari. Energia aceasta scumpă rămasă pentru economie va fi și mai scumpă, pentru că absolut toți operatorii din zona energetică vor fi taxați cu 2% din cifra de afaceri. Energia va fi taxată pe întreg lanțul: producător, transportator, distribuitor și furnizor. Cumva toți aceștia trebuie să supraviețuiască. Dacă nu vor scumpi, vor fi nevoiți să-și declare falimentul. Astfel, facturile pe care le vor plăti în special IMM-urile vor fi mult mai mari decât acum.

Orice creștere de preț la energie se vede mai departe în produsele alimentare, nealimentare și servicii. Un producător de pâine, de exemplu, dacă va fi nevoit să plătească facturi mai mari la energie, nu va putea să supraviețuiască decât scumpind și el mai departe. Pentru alte explicații, citește și Efectele Ordonanței Guvernului Dăncilă privind supra-taxarea mediului de afaceri: Importuri masive și cele mai mari prețuri din regiune la energie

Cum a ajuns ANRE să facă acest proiect de ordin? De la bun început trebuie precizat că ANRE este o instituție complet politizată, deși conform prevederilor europene ar trebui să fie independentă. Acum este controlată de PSD și ALDE. Autoritatea a venit cu acest proiect de ordin ca urmare a aprobării de către Guvernul Dăncilă a celebrei Ordonanțe de Urgență care suprataxează mediul de afaceri. Actul normativ prevede printre altele și că „pentru perioada 1 martie 2019 – 28 februarie 2022, pentru clienţii casnici, furnizarea de energie electrică se realizează în condiţii reglementate, de către ANRE”. Altfel spus, toți consumatorii casnici care acum sunt pe piața liberă vor fi întorși în piața reglementată. Aceasta după ani de zile de efort ca piața să fie liberalizată. Ordinul ANRE reglementează, de fapt, modul de aplicare a acelei prevederi din OUG.
Este o măsură populistă, specifică țărilor comuniste, dar care nu poate avea efecte pozitive pentru întreaga economie și care, mai devreme sau mai târziu, se întoarce tot împotriva simplilor cetățeni, potrivit hotnews.ro
Vezi si

Surpriză! Ce salariu are omul care a propus suspendarea Realitatea TV și l-a pus la zid pe Rareș Bogdan

Mare atenție! Vor fi plafonate aceste fonduri

Cutremurător! Un fost coleg de celulă al criminalului de la Mediaș rupe tăcerea – Dezvăluiri din închisoare

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare