Claudiu Manda a declarat că va propune preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului o OUG prin care Comisia de control al SRI să aibă dreptul de a-şi secretiza şi desecretiza propriile stenograme, renunţând astfel la serviciile SRI de a face şi secretiza stenogramele forului legislativ.
„Un alt lucru pe care trebuia să îl facă această Comisie de mult timp este să renunţăm la serviciile SRI de a ne face şi secretiza stenogramele, dar aici este nevoie de o măsură legislativă. În acest sens astăzi am decis să parcurgem această nevoie a Comisiei în doi paşi. Este vorba despre Legea 182/2002 (privind protecţia informaţiilor clasificate - n.r.), art. 19 care spune care sunt instituţiile care pot să secretizeze şi să desecretizeze propriile documente. Printre instituţiile sau persoanele care pot face acest lucru sunt şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului.
Majoritatea colegilor din Comisie au considerat că este important să modificăm legea în aşa fel încât comisiile de control sau comisiile speciale atunci când parcurg un document cu caracter secret sau poartă discuţii cu caracter secret şi vor să îşi facă propriile stenograme să poată să îşi secretizeze şi să îşi desecretizeze propriile stenograme, lucruri care în acest moment, în opinia mea şi nu numai a mea, nu este posibil”, a declarat Claudiu Manda, la finalul şedinţei de marţi a Comisiei SRI.
„Am decis să trimitem o adresă către fiecare din cei doi preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului şi să cerem un punct de vedere, dacă pe baza acestei legi pe care o avem astăzi fiecare dintre cei doi preşedinţi ar putea să secretizeze şi să desecretizeze stenogramele proprii ale Comisiei. În măsura în care acest lucru nu se poate şi interpretarea legii nu permite, atunci va trebui să avem de a face cu o modificare a legii şi să introducem la art 19 şi comisiile de specialitate.
Modificarea legii se poate prin două căi, fie prin iniţiativă legislativă, care ar putea să dureze şi un an de zile şi atunci o să stăm în continuare cu situaţia pe care o ştiţi. Sau ar putea să fie mult mai scurtă, şi anume o OUG, doar cu introducerea unei litere în plus şi anume «comisiile de specialitate din Parlament», în măsura în care şi Guvernul este de acord, dar după ce vom primi răspunsul celor doi preşedinţi că nu se poate, în contextul în care ar fi să nu se poată, atunci am hotărât să trimite o adresă către Guvern pentru a lua în calcul o astfel de măsură legislativă. Urgenţa este dată şi de faptul că avem nevoie de acest lucru şi abia astăzi avem sălile aşa cum trebuie”, a mai explicat preşdintele Comisiei SRI.
Întrebat dacă au existat scurgeri de informaţii din cadrul Comisiei, Claud Manda a răspuns: „Suntem obligaţi de lege să oferim tot cadrul formal pentru a nu exista scurgeri de informaţii. Am spus şi am considerat la nivelul Comisiei că nu este normal ca SRI să facă sternograme şi să secretizeze sternogramele comisiei, pentru că sunt documentele comisiei, dar legea şi sala nu ne permiteau să facem noi propriile sternograme, abia acum putem face. Avem cel puţin doi membrii ai SRI care au spus că citeau sternogramele noastre, este orba despre domnul Maior şi domnul Dumbravă. Aceste lucruri nu ar trebui să mai existe pe viitor. Sternogramele noastre sunt ale noastre”, informează mediafax.ro
Vezi și
Toți șoferii sunt vizați! Această schimbare a codului rutier vă poate aduce amenzi usturătoare
Vești importante pentru toți românii! Ce se întâmplă cu medicul de familie
Lovitură pentru SRI! Claudiu Manda a făcut anunțul
Trending

05 noiEntertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

05 noiEntertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

05 noiEconomie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

05 noiEntertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

05 noiEconomie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

05 noiEconomie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Încă o materie ar putea deveni obligatorie în școlile din România. Vestea a venit de la Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății

05 noiSocial
Fără AI în școli. Google va avea această opțiune ca elevii să nu mai trișeze

05 noiSocial



