uber

sursa foto:  mediafax

Lovitură pentru Uber, Bolt și Clever! Numărul șoferilor a scăzut

Asociaţia Coaliţia pentru Economie Digitală, organizaţie independentă care reprezintă principalele companii de ride sharing şi e-hailing din România, Uber, Bolt şi Clever, lansează petiţia #continuam, o iniţiativă dedicată celor care doresc ca serviciile moderne de transport urban să continue să funcţioneze în România.

Potrivit unui comunicat al asociaţiei, petiţia poate fi semnată la adresa https://www.continuam.ro/ unde sunt disponibile toate informaţiile despre situaţia din acest moment de pe piaţa de ride sharing şi e-hailing.

„Am dorit să punem la dispoziţia celor 2,5 de milioane de români care folosesc aceste platforme un canal prin care să-şi poată spune punctul de vedere, într-un mod civilizat, aşa cum sunt şi serviciile de transport pentru a căror reglementare milităm. Credem că nu prin proteste de stradă, prin blocarea pieţelor publice şi a traficului trebuie să ne facem auzită vocea, ci prin mobilizarea civică a celor care sunt alături de noi. Sperăm că şi Guvernul României va auzi aceste voci şi va lua o decizie cât mai repede”, a declarat Cătălin Codreanu, preşedintele Asociaţiei Coaliţia pentru Economie Digitală.

Asociaţia Coaliţia pentru Economie Digitală este de părere că doar adoptarea imediată a unei ordonanţe de urgenţă care să reglementeze serviciile de ride sharing va asigura continuarea funcţionării acestora la întreaga capacitate şi va preveni abuzurile împotriva şoferilor parteneri. Asociaţia atrage atenţia că interpretarea greşită a modificărilor aduse Legii Taximetriei săptămâna trecută, precum şi lipsa reglementării specifice, a dus la numeroase acţiuni împotriva şoferilor: amenzi, plăcuţe de înmatriculare ridicate de poliţie şi chiar acte de violenţă.

„Prin urmare, numărul şoferilor activi pe platforme a scăzut cu 25% într-o singură zi, iar timpul de aşteptare pentru comenzile plasate prin cele trei aplicaţii a crescut la peste 10 minute. Segmentul de ride sharing aduce, anual, beneficii, directe şi indirecte, de peste 1 miliard de lei şi oferă un loc de muncă pentru peste 20.000 de şoferi parteneri. Sunt servicii care pun România pe harta transportului urban modern. Oferă alternative sigure şi familiare atât utilizatorilor de zi cu zi, dar mai ales turiştilor care sunt deja obişnuiţi cu ele. Modernizarea transportului urban din România poate începe cu reglementarea acestor servicii. Acestea, pe lângă beneficiile de ordin financiar pe care le aduc, contribuie într-o măsură foarte mare la descongestionarea traficului”, se spune în comunicat, informează realitatea.net

Vezi și

EXCLUSIV Cine finanțează ONG-ul Declic, cel care a organizat mega-protestul ‘Toți pentru Europa’

Liviu Dragnea face o nouă promisiune! Mii de români vor primi mai mulți bani

Detalii noi! A apărut ultima noutate despre tichetele de masă

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare