sursa foto:  stirileprotv.ro

Mesaj misterios transmis de Teodorovici! ‘Cam toate greșelile pe care un om de vârstă medie, ca mine, le poate face’

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, a publicat luni un mesaj misterios pe pagina sa de Facebook, în condițiile în care bugetul țării trece printr-o perioadă dificilă, iar rectificarea bugetară a adus deja scandaluri majore în interiorul coaliției de guvernare și nu numai.

Într-o postare stranie făcută luni pe pagina sa de Facebook, Teodorovici recunoaște că a făcut „cam toate greșelile pe care un om de vârstă medie, ca mine, le poate face”.

Ministrul de Finanțe își apără însă „crezul inspirat din profunzimea lui „ce nu te omoară te face mai puternic”, făcând referire la sintagma #insist cu care a încercat să își creeze un brand personal.

Guvernul urmează să adopte, luni, în şedinţă, cele două proiecte de ordonanţă pentru rectificarea bugetului de stat şi a asigurărilor sociale de stat pe 2019, la o săptămână după ce au fost publicate de Ministerul Finanţelor.

În ultimele săptămâni au existat discuții tensionate între PSD și ALDE pe tema rectificării bugetare, cei din formațiunea lui Tăriceanu invocând subiecte sensibile ca reducerea bugetelor de la Educație sau Transporturi.

Vezi și

Mare atenție, șoferi! Noi sancțiuni dacă faceți această faptă la volan

Vești proaste! Persoanele fizice pot primi amenzi usturătoare

EXCLUSIV 40 de martori degeaba! O rețea de proxeneți, lăsată liberă în Caracal! Cutremur în sistem

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare