Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei le-a transmis un mesaj protestatarilor în legătură cu evenimentele întâmplate zilele acestea în Piața Victoriei.
Acesta le-a transmis că atunci când va trece ”emoţia şi manipularea„ şi când vor deveni ”raţionali„, îşi vor da seama că acţiunea Jandarmeriei de la protestul de pe 10 august a fost justificată.
"Transmit oamenilor de bună-credinţă, care înţeleg ceea ce se întâmplă şi care cu siguranţă când va trece această emoţie şi manipulare vor deveni raţionali şi vor vedea că acţiunea noastră a fost justificată, iar cazurile punctuale vor fi trase la răspundere", a spus Georgian Enache la Digi 24.
S-a aflat: Cine este cel care a dat ordin jandarmilor să ‘cureţe’ Piaţa Victoriei și ce avere are
Ea este „vocea” președintelui Klaus Iohannis! Cât încasează lunar purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi
„Afacere” de familie! Unde lucrează soțul polițistei care i-a numit „pulifrici” pe cei care îi plătesc salariul
Mesajul revoltător al purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei! Cum se apără instituția
Trending

11:00Social
Vârsta de pensionare pentru mamele din România se reduce. Cine va beneficia de măsură și care este minimul necesar de vechime

15:01Economie
Zăpadă la Brașov în luna august. În centrul orașului de munte, a fost instalat un tun pentru răcire

17:30Economie
Ieftiniri la pompă de la jumătatea lunii august. Premierul Ilie Bolojan susține că s-au dus scumpirile la benzină și motorină

08:00Actual
Afaceristul Constantin Pănescu a murit în circumstanțe suspecte. Autoritățile au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

14:30Economie
Roviniete false vândute românilor. CNAIR anunță că un site din Ungaria nu este autorizat să le comercializeze

13:30Economie
Străinii vor putea să se angajeze și mai ușor în România. Vor folosi platforma WorkinRomania

07:30Actual
Cine deține ParkLake, mall-ul bucureștean care face furori. Patronii săi vor să dea lovitura pe piața imobiliară

06:30Economie
Horoscop financiar 7 august 2026. Zodiile care dau lovitura

22:30Actual
Apă cu porția în 141 de localități din România. Restricții pe vreme de secetă

07:00Actual
ING, nou beneficiu pentru clienții săi. Îl găsesc în aplicație, te ferește instant de fraude
Articole Similare

22:30Actual
Apă cu porția în 141 de localități din România. Restricții pe vreme de secetă

22:00Actual
Falimentul unei agenții de turism din Sofia a lăsat zeci de turiști pe drumuri. Aveau deja vacanțele achitate

21:01Actual
Ce înseamnă blackout și cât de grav ar fi pentru România. Declarațiile lui Ilie Bolojan despre acest risc

20:00Actual
România va avea cel mai mare parc liniar din Europa. Construcția sa a început deja în București

18:30Actual



