Ministrul Finanţelor a făcut noi declaraţii cu privire la evoluţia economiei în contextul crizei generată de pandemia de coronavirus.
„Nu sunt de acord cu părerile care spun că m-am schimbat dintr-o dată. Să încerci să schimbi lucrurile peste noapte e imposibil şi nu cred că se aştepta cineva la aşa ceva. Eu am putut să schimb felul în care se uită oamenii la sectorul privat. Ce puteam să fac era să schimb măcar modul în care statul lucrează cu sectorul privat. Să plăteşti factura la timp. Acum îmi dau seama că cei care mă ştiu şi ştiu cum gândesc poate li se pare că asta sunt lucruri minore.
Antreprenorul are nevoie de bani cash. Noi am plătit la timp facturile oamenilor şi asta e o chestie foarte liberală. Noi am eliminat toate taxele introduse de cei de la PSD, asta e viziunea mea de liberal. Vreau să menţin şi să am mediu mai mare la buget. Veniturile la buget cresc când ai creştere economică, când ai mai multe companii, când ai antreprenori şi ei vin dacă ştiu că nu sunt şicanaţi de stat.
Eu am zis mereu că nu statul alege campionii în Economie. A venit criza economică, după criza de sănătate şi au venit măsuri interveţioniste. Erau două planuri care se jucau: era lupta politică, trebuia să avem alegeri parlamentare să dăm PSD jos, planul a fost deturnat de realitate. Atunci te gândeai la libertate.”, a spus Cîţu.
Vezi și: EXCLUSIV De ce a fost decorată asistenta lui Marcel Vela: Se află în spatele campaniilor majore desfășurate pe timp de pandemie
Cine a fost comandantul ceremoniei organizate azi, la Arcul de Triumf – El este omul care l-a întâmpinat pe Klaus Iohannis
Ministrul Economiei, noi detalii despre economia României: Noi am eliminat toate taxele introduse de cei de la PSD. Vreau să menţin şi să am mediu mai mare la buget
Trending

06 noiSocial
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

06 noiSocial
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

06 noiSocial
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

06 noiSocial
Moșii de Toamnă, tradiții și superstiții. Ce e bine să dai de pomană pe 7 noiembrie 2026

06 noiSocial
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

06 noiEconomie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

06 noiActual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

06 noiEntertainment
Cel mai spectaculos târg de Crăciun din România își deschide porțile. Evenimentul din ograda Liei Olguța Vasilescu a fost asemănat cu cel din Viena
Articole Similare

06 noiActual
Cum să înțelegi suișurile și coborâșurile pieței: o metodă simplă să rămâi calm și să ții investițiile în mișcare

06 noiEconomie
Curs BNR: euro și dolarul cresc, iar aurul pierde în valoare

06 noiActual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

05 noiEconomie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual



