După ce președintele Traian Băsescu a fost principala țintă a Antenei 3 ani de-a rândul, acum se pare că fostul favorit, Victor Ponta a intrat în dizgrația jurnaliștilor de la postul de știri al trustului Intact.
Aflată la Parlament pentru a fi în mijlocul evenimentelor, Dana Grecu i-a strigat lui Victor Ponta la un moment dat, pe hol: "Securistule!".
A urmat apoi un moment în care toate camerele și microfoanele erau îndreptate spre fostul premier, care răspundea la întrebările jurnaliștilor. Moderatoarea Antena 3 l-a întrebat printre altele cu cine a mai fost în vie, pe lângă Laura Codruța Kovesi și Sebastian Ghiță.
Vezi și Detalii interesante! Cine a fost, de fapt, bunicul lui Sorin Grindeanu
Victor Ponta i-a replicat că-i va spune în particular pentru că alături de el au fost chiar cunoscuți ai Danei Grecu, făcând probabil aluzie la alți jurnaliști cu influență și relații în zona serviciilor secrete de la Antena 3.
Imaginile au fost difuzate și comentate ulterior la Antena 3, Oana Stancu acuzându-l pe Ponta de tehnici securiste pentru că acesta ar fi făcut aluzia că cineva din familia Danei Grecu ar fi fost în vie cu el, când de fapt nu a fost nimeni.
Doar că este clar că Victor Ponta a făcut referire la cineva de la Antena 3, lăsând să plutească suspiciuni asupra jurnaliștilor postului.
Vezi și Totul a fost făcut public! Ce avere are, de fapt, Sorin Grindeanu
Neașteptat! Ponta atacă Antena 3! Cine ar fi fost în vie cu el și cu Ghiță
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

13:00Entertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Economie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

13:30Politica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

10:30Economie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

11:30Social
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

16:00Politica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

16:30Social
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

07:30Economie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

17:30Economie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

10:00Economie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

22:30Social
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

22:00Social
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori

20:00Social
Speranță de la stat pentru sărmanii cu boli rare. Alexandru Rogobete anunță discuții cu CNAS pentru a le deconta tratamentele

19:00Social
Ciprian Ciucu a explicat de ce au început, simultan, atât de multe lucrări în București

16:30Social



