Al treilea jucător de pe piața de telefonie mobilă a pus la punct un plan măreț, cu care vrea să-și „distrugă” rivalii. Astfel, Telekom România face o mutare fără precedent.
În perioada 10-26 noiembrie, Telekom lansează o campanie care îi vizează pe clienții din alte rețele. Mai exact, clienții care își transferă numărul din alte rețele mobile și încheie un contract de abonament vor putea primi un smartphone la un preț special, de numai 1 leu.
Printre smartphone-urile disponibile la tariful redus se numără şi vârful de gamă Samsung Galaxy S8 (cu un abonament de 45 de euro pe lună), însă operatorul nu precizează câte unităţi sunt disponibile la acest preţ, informează Ziarul Financiar.
„Promoţia oferită de Telekom Romania în perioada campaniei Black Friday nu se limitează doar la reduceri de preţ împreună cu contractarea unui abonament, ci le permite şi utilizatorilor de cartele reîncarcabile Telekom să achiziţioneze smartphone-uri la preţuri speciale, cu reduceri de până la 80% din preţul fără abonament, care pot ajunge până la 1.900 lei”, spus reprezentanţii companiei.
Vezi și Detalii mai puțin știute despre procurorul care l-a „EXECUTAT” pe Dragnea! Colaborarea care va naște sute de controverse
Giganții din retail se dau pe brazdă: Un alt colos a anunțat creșteri salariale, în urma modificărilor fiscale
Oferta cu care Telekom vrea să „nimicească” concurența! Vor beneficia de asta DOAR cei care vin din alte rețele
Trending

circa 1 oră în urmăSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile
Articole Similare

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

11:00Economie
Pilonul III de pensii. Ce înseamnă pensia facultativă și cât se cotizează

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

01 noiEconomie



