sursa foto:  bzi.ro

Olguța Vasilescu face un anunț bombă! Cum veți putea deduce banii pe care îi investiți în meditațiile și lecțiile copiilor

Noul proiect de lege privind alocațiile pentru copii se află în lucru, la ora actuală, iar în acest sens ne vom axa pe creșteri pentru cei care sunt, într-adevăr, săraci și care au nevoie, dar și pe un sistem de deduceri pentru cei care contribuie, a declarat, marți, la Antena 3, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu.

„Noi avem în Programul de guvernare altă strategie (față de alocațiile pentru copii, n.r.). Lucrăm, la ora actuală, la un proiect de lege (…) Dacă vă uitați în Programul de guvernare, o să înțelegeți despre ce este vorba. Ne axăm mai mult pe creșteri pentru cei care sunt, într-adevăr, săraci și care au nevoie. Pe de altă parte, ne axăm pe un sistem de deduceri pentru cei care contribuie. Pentru că aveți un copil, de exemplu, puteți să vă deduceți 1.600 de lei, o sumă pe care altfel ați datora-o statului. Apoi sunt lecțiile de balet, meditațiile școlare pe care iarăși puteți să le deduceți, cu condiția, bineînțeles, să veniți cu factură. Asta înseamnă că nu vor mai fi meditații la negru, nu vor mai fi niciun fel de cursuri de genul acesta fără să existe o firmă care să taie chitanță… Deci, cu alte cuvinte, statul câștigă pentru că fiscalizează. Dvs. câștigați, la rândul dvs, pentru că nu mai plătiți acești bani. Este destul de bine conturat acest lucru în Programul de guvernare”, a afirmat Vasilescu, potrivit Agerpres.

Ministrul Muncii a menționat, totodată, că părinții trebuie să încurajeze copiii să meargă la școală, nu să devină o afacere pentru aceștia prin încasarea de ajutoare sociale.

„Dacă vă uitați pe Ordonanța de urgență pe care am dat-o luna trecută, combinăm foarte mult tot ceea ce înseamnă partea de social cu partea de educație. De exemplu, dacă un copil are 20 de absențe la școală, pierzi 50% din ajutorul social. Haideți să terminăm odată cu retragereea copiilor din clasa a IV-a de la școală, care rămân asistați toată viața lor. Dacă nu ai minimum opt clase nu poți fi nici măcar ucenic. Să încurajăm părinții să-și trimită copiii la școală, inclusiv prin astfel de măsuri. Din păcate, copilul devine o afacere pentru unele persoane. E bine că familiile fac mulți copii, crește natalitatea, dar trebuie să ai grijă de acești copii, să fie îngrijiți, să-i trimiți la școală, să fie educați, să aibă o meserie, nu să devină asistați pe spinarea statului toată viața. Să știți că sunt șomeri la a treia generație în România. Nu vrem să punem pe masă o sumă până nu avem și anumite condiționalități”, a explicat Vasilescu.

Începând din 5 iunie 2015, a intrat în vigoare legea prin care alocația de stat pentru copii s-a dublat, de la 42 de lei la 84 de lei. Actul normativ a fost promulgat de către președintele Klaus Iohannis de Ziua Copilului, după ce, în luna mai, a fost aprobat de Parlament.

Vezi și EXCLUSIV! Lista neagră a lui Țuțuianu! Dezvăluiri șocante – cum se face „justiție”

Cea mai IEFTINĂ farmacie a ÎNCEPUT ATACUL! Ce brand străin ÎNLOCUIEȘTE într-un mall din București

Lovitură de teatru în scandalul ouălor expirate vândute de Kaufland! Ce ar urma să pățească autoarea filmării

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare