O importantă clădire de birouri, din România, vine cu o nouă metodă care va crește securitatea și va ușura monitorizarea angajaților. Firmele care vor avea sediul în renumita clădire, vor amprenta angajații pentru ca aceștia să poată avea acces în interiorul clădirii. Accesul în sediu se va face pe bază de amprentă sau recunoaștere facială.
Potrivit Capital, scanarea se va face cu ajutorul soluţiei 4 Fingers Touchless ID, dezvoltată de firma americană Viridium, în timp ce soluţia de recunoaştere facială a fost dezvoltată de compania românească Vox FileMaker Solutions, deţinută de Virgil Tornoreanu, investitorul în proiectul de birouri.
Deși sună foarte promițător, noul sistem valorează foarte mult. Pentru implementarea sa, investitorul va fi nevoit să scoată din buzunar 300.000 de euro.
„Ne-am asumat că vom dezvolta unul dintre cele mai performante tehnologic proiecte de birouri din România şi tot ceea ce facem este în această direcţie. Vox Technology Park va dispune de facilitati unice, precum identificarea biometrică, dar şi avantaje competitive pentru viitorii angajaţi, ca spaţii şi duşuri pentru biciclişti, food court şi sală de fitness, iar recent am lansat programul Vox Your StartUp, prin care dorim să susţinem start up-urile din Timişoara, cel mai bun proiect urmând să primească gratuit un spaţiu de birouri în cadrul proiectului”, a declarat Virgil Tornoreanu, managing partner Werk Property Group, dezvoltatorul proiectului.
Se pare că printre chiriașii clădirii se numără importante companii de IT.
Vezi și Lovitură dură pentru Iohannis de la Bruxelles! Câte zile a lucrat concret în septembrie
Simona Halep lovește din nou pe plan financiar! Cu cât va fi recompensată și de ce
Foarte interesant! Ce FIRMĂ deține soția unui adjunct SRI din „era” Coldea
Premieră în România: Unde și din ce motiv companiile își vor amprenta angajații
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiEconomie
Puterea de cumpărare a românilor, la 53% din media europeană. România coboară în clasament

04 noiEconomie
Investiție de 24 de milioane de euro în Timișoara. Cine deține cartierul Vienez, construcția a început deja

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiEconomie
Cine vrea să angajeze străini va trebui să se conformeze. Noi reguli, inclusiv cursuri în limba română pentru lucrători

04 noiEconomie



