klaus iohannis

sursa foto:  presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis, anunțul momentului: ‘Din data de 8 februarie, majoritatea școlilor se vor redeschide’

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că, din 8 februarie, majoritatea şcolilor se vor redeschide.

”Am avut o discuție foarte importantă cu premierul, ministrul Educației, ministrul Sănătății. Tema discuției a constat în: deschidem sau nu deschidem școlile pentru învățământul față în față. Am ajuns în unanimitate la o concluzie extrem de importantă: începând din semestrul 2, din 8 februarie, majoritatea școlilor se vor redeschide. Elevii se întorc la școală.

Asta, evident, în condițiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel ca în ultimele săptămâni. În localitățile din scenariu verde toate școlile se redeschid fizic, copiii merg la școală. În scenariul galben lucrurile se schimbă: merg în continuare la școală, la grădiniță și școală, copiii de la grădiniță, cei din ciclul primar și cei din anii terminali, 8 și 12. În scenariul roșu merg copiii de grădiniță și cei din ciclul primar.

Când se ajunge peste rata de infectare mai mare de 6 localitatea se carantinează și toată lumea stă acasă, se merge în online”, a declarat Klaus Iohannis, informează psnews.ro

Citește și:

Vești importante pentru români: Câți bani trebuie să scoateți din buzunare pentru a obține viza de intrare în Marea Britanie

SURSE Șeful unei instituții de forță pe timp de pandemie ar putea fi zburat din funcție! Negocieri secrete cu noul ministru

Veste importantă pentru români! Ce se întâmplă cu pensia anticipată de la 1 septembrie

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare