Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a anunțat, marți, că a schimbat modelul-cadru al contractului individual de muncă (CIM).
Astfel, în contractul de muncă a fost introdus o nouă obligație pentru angajator.
Concret, potrivit Ralucăi Turcan, angajatorul va trebui să informeze salariatul, în momentul angajării, cu privire la obligația de a adera la un fond de pensii administrat privat.
„Pilonul II de pensii, administrat privat, este obligatoriu și vine în completarea pensiei de stat.
Orice angajat din România contribuie la acest pilon de pensii și este extrem de important să se informeze și să opteze în cunoștință de cauză pentru un fond privat care să îi administreze acești bani, economisiți de-a lungul carierei, pentru a-și suplimenta veniturile în momentul pensionării.
Prin urmare, am modificat modelul cadru al contractului individual de muncă și am introdus o nouă obligație care îi revine angajatorului: să informeze salariatul, în momentul angajării, cu privire la obligația de a adera la un fond de pensii administrat privat.
Cred că este important să punem accent mai mare pe această componentă de informare și de conștientizare a angajaților că au această opțiune, astfel încât să poată să-și decidă singuri viitorul, alegând conștient în loc să fie repartizați aleatoriu de către sistem”, a anunțat Raluca Turcan.
Raluca Turcan schimbă toate contractele de muncă: 'Am introdus o nouă obligație'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 14-04-2021 10:03
Trending

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiSocial
Județele din România unde nașterea pare miracol în loc de normalitate. Numărul copiilor a scăzut considerabil, care sunt „dușmanii natalității” din zonă
Articole Similare

23 minute în urmăEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

circa 1 oră în urmăEconomie
Pilonul III de pensii. Ce înseamnă pensia facultativă și cât se cotizează

circa 1 oră în urmăEconomie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

01 noiEconomie



