Este oficial! A fost finalizată transpunerea unei importante Directive. Țara noastră a scăpat de infringement. Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Turismului.
Ministerul Turismului a finalizat ordonanța de transpunere a Directivei 23022015 privind garantarea pachetelor turistice. Proiectul legislativ a fost adoptat astăzi de Executiv.
”Am reușit astăzi ceea ce nimeni nu a avut curaj să facă până acum. Deși stăm cu sabia deasupra capului încă din 2014, odată cu prima directivă care ne obliga să intensificăm măsurile de protecție pentru turiști, niciun ministru nu a îndrăznit să implementeze rambursarea 100% a pachetelor plătite de turiști și neexecutate de agențiile de turism cu probleme. Mesajul este clar: Nu mai permitem ca turiștii români să fie furați! Până acum, agențiile de turism puteau vinde pachete turistice de ordinul milioanelor de euro, iar în cazul în care se ajungea la insolvență, păgubiții erau trimiși la polița de asigurare care, conform legislației de acum, este de 50 de mii de dolari. Cu alte cuvinte, românii înșelati nu erau despăgubiți, rămâneau și fără bani, și fără vacanță. Doar așa putem evita să mai ajungem în situații precum cea de la Omnia, unde patronul a folosit în alt scop banii oamenilor, iar turiștii nu și-au recuperat nici astăzi pagubele suferite.” a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
Agentul economic poate să-și aleagă forma de garantare, fie că este asigurare, scrisoare de garanție bancară sau fond mutual, soluții care pot fi cumulate sau pot fi folosite individual. Important este ca pachetul să fie asigurat.
Odată cu implementarea ordonanței, ministerul a introdus noi măsuri de protecție pentru turiști. În primul rând, este asigurată rambursarea integrală a pachetelor turistice în cazul insolvenței agențiilor de turism. În plus, noul proiect legislativ prevede repatrierea de urgență a turiștilor rămași în afara țării din cauza insolvenței agenției.
Totodată, ca măsură suplimentară de protecție pentru turiști, ministerul a modificat și condițiile de licențiere pentru agențiile de turism. Astfel, operatorii economici titulariai licențelor de turism pentru activitatea de organizare sunt obligați să aibă un capital social de cel puțin 25.000 de lei. În prezent, pentru licențierea operatorilor economici este necesar un capital de 200 de lei.
În plus, ministerul atrage atenția asupra faptului că în momentul în care sunt cumulate două servicii, de exemplu cazare și transport, atunci turistul achiziționează un pachet turistic ce trebuie obligatoriu asigurat de către agenția organizatoare. Există și posibilitatea ca agenția să vândă aceluiași turist cazare, iar a doua zi să îi ofere și serviciu de transport.
Dacă între cele două operațiuni trec mai mult de 24 de ore, atunci turistul nu va avea parte de un pachet turistic în sensul ordonanței de transpunere a directivei și, implicit, agenția nu va fi obligată să îl asigure. În această situație, turistul nu va beneficia de asigurarea pachetului și, implicit, nici de repatriere și rambursarea serviciilor în caz de insolvență a agenției. Pentru a evita astfel de situații, turistul trebuie să se asigure că achiziționează un pachet turistic și să nu accepte eventuale promoții care oferă separat servicii care nu este obligatoriu să fie asigurate de către operatorii economici!
Vezi și EXCLUSIV! Răsturnare de situație în cazul șoferului cu numere anti-PSD! Ce nu i-au aplicat agenții de la Rutieră
Un gigant german lansează un atac-fulger! Zeci de magazine vor apărea în România peste noapte
Special! Ce salariu are Cristian Prescorniţoiu, şeful Inspectoratului pentru Construcţii Vrancea, bugetarul care i-a jignit pe cei din Diaspora: La miting vin hoții și curvele!
România scapă de infringement: S-a finalizat transpunerea unei importante Directive
Trending

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

16:00Social
Sfinții Mihail și Gavriil, tradiții și superstiții. Cui îi spunem "La mulți ani", lista este neașteptat de lungă

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate

15:00Economie
Dorian Popa și-a făcut firmă de RCA. De la pizza la shaorma, muzică și case, "invadează" și acest domeniu
Articole Similare

25 minute în urmăEconomie
Ce se întâmplă cu impozitele din anul 2027. Anunț oficial după ce s-a vorbit despre taxarea în funcție de valoarea proprietății

circa 1 oră în urmăEconomie
Oportunitate pentru firmele românești, în Albania. Anunț de la Ministerul Economiei

circa 2 ore în urmăEconomie
Premier Energy, aproape de preluarea Distribuție Energie Oltenia. Consiliul Concurenței anunță aprobarea tranzacției de 700 de milioane de euro

17:30Economie
Piața auto, în scădere. Înmatriculările de mașini noi au coborât cu 10,1% în primele zece luni

16:30Economie



