ceas 5

sursa foto:  mediafax.ro

S-a aflat! Cât valorează ceasul legendar al Regelui Mihai

Despre ceasul legendar al Regelui Mihai s-a scris foarte mult, în jurul său, țesându-se adevărate legende. Abia de curând, în urma decesului său, s-a lămurit marele mister. Bloomberg dedică un editorial ceasului Regelui Mihai I al României, textul fiind preluat din Hodinkee, cea mai mare bază de date şi povestiri despre ceasuri din întreaga lume.

Potrivit articolului semnat de Stephen Pulvirent, ceasul în cauză este un Patek Philippe ref 1518, primul ceas automatic cu calendar produs în serie.

„Despre acest model s-au scris cărţi întregi şi pasionaţii pot să le consulte. Modelul a fost produs doar câţiva ani, păstrându-se destul de puţine exemplare funcţionale. Preţul din anii ’40 era de 2.400 de franci elveţieni, dar licitaţiile din ultimii ani au ridicat preţul la 1,5 milioane de franci.

Pentru o lungă perioadă de timp, singura dovadă a existenţei sale a fost o fotografie a tânărului monarh în uniforma sa militară, care purta cu mândrie la mână un 1518. Deoarece fotografia este alb-negru (evident), este imposibil să spui din ce metal este făcut ceasul. Acest lucru a născut speculaţiile că ceasul Regelui Mihai este unul dintre cele numite ”două tonuri” ale modelului 1518. De zeci de ani, acest lucru a ajuns să fie considerat ca adevărat în comunitatea colectorilor. Mihai a continuat să poarte ceasul şi nu a manifestat niciun interes să vorbească public despre el sau să-l vândă.”, a scris acesta în articol, potrivit mediafax.ro.

Ceasuri 1518 erau din aur galben, aur roşu, platină sau oţel.

Vezi și Legătura nespusă dintre Regele Mihai și Gigi Becali! De la el a plecat toată NENOROCIREA fostului suveran

O televiziune, PUSĂ LA ZID în timpul partidei România-Cehia! „RUȘINEEEE!”

Inedit! Cum arăta mașina preferată a Regelui Mihai și ce s-a ales de ea-Costa un milion de dolari

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare