Se anunță schimbări radicale pentru toți conducătorii auto. Comisia pentru Transport și Infrastructură a Camerei Deputaților a elaborat principiile necesare pentru modificarea Codului Rutier, venind cu o serie de propuneri revoluționare.
Propunerile vor ajunge şi la comisia pentru industrie și cea juridică, urmând ca apoi să primească o formă finală.
În primul rând, se propune liberalizarea examinării, respectiv a testării cunoștințelor de conducere pe drumurile publice. Se dorește ca examinarea absolvenților școlilor de șoferi să poată fi făcută și de către civili atestați de către MAI care nu au legături cu școli de șoferi, informează turnulsfatului.ro.
Deputații insistă în noul Cod Rutier pentru prevenție și cer acțiuni concrete prin care participanții la trafic sunt convinși sau îndrumați să respecte regulile rutiere.
"Exemple: vizibilitatea poliției rutiere, interzicerea folosirii de mașini de poliție neinscripționate, poziționarea vizibilă, în permanență, a polițistului și autospecialelor de poliție, instalarea de indicatoare cu prezența echipajelor de poliție rutieră statice, a radarelor fixe, a punctelor de control etc. Folosirea echipamentului portabil de măsurare a vitezei (pistol) se va putea face doar de către polițiștii rutieriști din interiorul autospecialelor inscripționate, sau din afară acestora, la loc vizibil de pentru participanții la trafic, la o distanță de cel mult 5 m de autospecială de poliție. Inscripționarea unitară a autospecialelor poliției rutiere, indiferent de tip și marca și echiparea acestora obligatoriu cu echipamente standard acustice și luminoase", se arată în propunerea legislativă
De asemenea, deputații propun o simetrie între dobândirea și pierderea unui drept de conducere. Concret, suspendarea dreptului de conducere să se facă pentru categoria de vehicul cu care a fost săvârșită contravenția, atât timp cât obținerea dreptului de conducere respectiv a fost individuală, cu parcurgerea de la zero a tuturor obligațiilor prevăzute de lege.
O altă propunere vizează creșterea vitezei maxime admise în localitățile unde nu sunt case lângă șosea.
"Restricțiile de viteză în localități să fie instituite doar pe segmentul de drum unde există locuințe, instituții școlare, etc. Nu se impune aplicarea restricțiilor pe sectoarele de drum aflate în interiorul localităților unde stânga-dreaptă nu există niciun fel de locuințe, iar caracteristică constructivă a drumului este similară cu segmente de drum din afară localităților unde nu există decât restricția generală de viteză de 90 km/h", se mai arată în propunere.
Totodată, deputaţii propun înlăturarea oricăror restricții de comunicație radio prin stații de emisie recepție, întrucât informațiile privind starea drumurilor, a condițiilor meteo, blocajele rutiere, accidentele de pe traseu ajută nemijlocit la evitarea unor situații de blocaj suplimentar.
"Aplicarea excesivă de restricții de viteză de deplasare, fără o bază solidă, duce la nașterea unui comportament agresiv la volan, la nevoia de recuperare a timpului, la excese de viteză. Concomitent , competitivitatea agenților economici este strâns legată de viteză de deplasare a mărfurilor pe traseul rutier", susțin deputații.
Mai mult, iniţiativa legislativă propune aplicarea unor amenzi mai mici, precum şi ca perioada maximă de timp de la finalizarea școlii de conducere până la examinarea practică să nu depășească 30 de zile. De asemenea, deputaţii vor ca perioada de programare pentru înmatricularea unei mașini să nu depășească 45 de zile.
În plus, se cere dreptul de despăgubire a proprietarului de autovehicul avariat sau defectat din cauza deficienților carosabilului de către administratorul drumului.
Nu în ultimul rând, deputații mai solicită un cod de conduită a polițistului rutier.
Vezi și SURSE! „Caracatița” din „ograda” lui Carmen Dan: Sume fabuloase, pentru a fi puși șefi!
Schimbări BOMBĂ în Codul Rutier! S-ar putea face modificări revoluționare
Trending

05 noiEntertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

05 noiEntertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

05 noiEntertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

05 noiEconomie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

05 noiEconomie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători

05 noiSocial
Încă o materie ar putea deveni obligatorie în școlile din România. Vestea a venit de la Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății
Articole Similare

29 minute în urmăActual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

05 noiEconomie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual



