BREXIT-ul este un pas de a trece de la vorbe la fapte. În acest context dificil pentru Uniunea Europeană, Germania și Franța au transmis Regatului Unit al Marii Britanii că ar fi din nou binevenit în UE dacă opresc procedurile de ieșire acum.
Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, a indicat acest lucru într-un interviu publicat marţi de agenţia Bloomberg, relatează AFP. ''Guvernul britanic a spus că se va ţine de Brexit. Respectăm această decizie. Dar, dacă ei vor să-şi schimbe decizia, atunci, desigur, vor găsi poarta deschisă'', a declarat ministrul german.
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a afirmat și el tot marţi că "uşa va fi mereu deschisă" pentru ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană "atât timp cât negocierea Brexit-ului nu a fost încheiată", dar, "odată pornit, este mult mai dificil să te întorci",potrivit AFP preluat de agerpres.
Vezi și Negocieri între Dragnea și Iohannis! Lovitură pentru SIE – pe cine ar vrea Președintele director
În opinia lui Schaeuble, nu este fireşte foarte probabil ca Londra să renunţe la părăsirea familiei europene. Dar alegerea unui preşedinte proeuropean în Franţa şi votul tinerilor britanici în favoarea Partidului Laburist la scrutinul legislativ pe 8 iunie arată că Uniunea Europeană are un viitor, a estimat el. Înfrângerea electorală usturătoare suferită de premierul conservator Theresa May, care a pierdut majoritatea absolută în parlament, alimentează speculaţiile potrivit cărora ea va trebui să-şi tempereze demersul în negocierile cu Bruxellesul privind ieşirea din UE. Unii spun că ei îi va fi greu să se menţină la conducerea executivului, conform Agerpres.
Ca și răspuns, la rândul său, premierul britanic, Theresa May, a afirmat la Paris în cursul unui briefing de presă alături de şeful statului francez că negocierile Brexit-ului "vor începe săptămâna viitoare".
Schimbări în BREXIT? Ce răspuns dă Theresa May mesajelor transmise de Germania și Franța
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09 noiPolitica
Nicușor Dan, executat silit de către stat. Însuși președintele României nu și-a plătit impozitele de la Predeal

09 noiEconomie
Semnalul de alarmă tras de economistul Radu Georgescu. „România are o problemă economică imensă. Dar nu vorbește nimeni la TV sau în media”

09 noiSocial
10 zile de ninsori în România. Zonele în care meteorologii anunță zăpadă

09 noiSocial
PPC Blue, furat printr-o schemă pe WhatsApp. Cum au profitat șoferii cu mașini electrice

09 noiEconomie
Condițiile pe care România ar trebui să le respecte, în 2027, ca să scape de perspectiva negativă a calificativului de țară. Alexandru Nazare a prezentat situația

09 noiEconomie
Încep concedierile și la CFR. Statul va plăti salarii compensatorii, 1500 de angajați sunt vizați

09 noiEconomie
Curs valutar BNR euro urcă, iar dolarul din SUA scade în lei

09 noiPolitica
Miniștrii PSD care întârzie reformele ar putea pleca din Guvern. Avertisment înainte de Crăciun

09 noiEconomie
Coșmarul de pe Valea Prahovei ar putea să înceteze. Licitația pentru reabilitarea tronsonului din TransBai ar fi soluția

09 noiSocial
Zonele în care ar putea fi zăpadă de Crăciun. Ce anunță ANM pentru sărbători
Articole Similare

09 noiExterne
O rețea rusească secretă ar fi profitat de protestele din Franța. Ce arată un raport intern al UE

08 noiExterne
Nici roboții nu trec toate probele. Experimentul în care au fost puși să lucreze non-stop a arătat efecte neașteptate

07 noiExterne
Rușine pentru numele Familiei Regale. Tatăl lui Meghan Markle, socrul Prințului Harry, a fost arestat pentru fapte extrem de grave

07 noiExterne
Kremlinul contrazice spusele lui Donald Trump despre pace. Președintele SUA s-a întâlnit recent cu emisarul lui Vladimir Putin

07 noiExterne



