psd umbra 465x390

sursa foto:  stiripesurse.ro

Se scot topoarele în PSD: ‘Cerem excluderea din partid’

Se încing spiritele în interiorul Partidului Social Democrat! Se solicită excluderea liderului PSD Giurgiu, Niculae Bădălău.

Organizația județeană PSD Brașov, prin vocea președintelui Marius Dunca, cere excluderea din partid a lui Niculae Bădălău, după declarațiile făcute de acesta din urmă cu privire la românii din Diaspora.

„Cerem excluderea din partid a lui Nicolae Bădălău

Reformarea PSD nu se face cu declarații defăimătoare la adresa românilor din țară sau din străinătate.

În urma declarațiilor făcute de președintele PSD Giurgiu, Nicolae Bădălău cu privire la românii care muncesc și trăiesc în Diaspora, Organizația Județeană a PSD Brașov cere excluderea din partid a acestuia. România este una singură, suntem un singur popor, indiferent că suntem acasă sau peste hotare.
Considerăm ca incalificabile declarațiile făcute de Nicolae Bădălău și nu susținem un astfel de limbaj la adresa cetățenilor români din străinătate. Ne disociem de aceste declarații și suntem convinși că opinia domnului Bădălău este singulară la nivelul PSD. În opinia noastră, toți cetățenii români din Diaspora sunt oameni onești, oameni care muncesc din greu pentru familiile lor. Ei trebuie să fie ajutați și motivați să se întoarcă în țară, însă prin măsuri concrete, nu prin declarații defăimătoare.
Exprimarea „fetițele alea” ar trebui mai degrabă să ne îngrijoreze prin prisma fenomenului traficului de persoane, fenomen agravant, care trebuie combătut cu fermitate de autoritățile statului român. „Fetițele alea” sunt victime care au nevoie de ajutor, nu de declarații defăimătoare.
Îi transmitem domnului Bădălău că în străinătate trăiesc și muncesc tineri, antreprenori, cercetători, medici și profesori, oameni care își construiesc vieți noi în țările adoptive.
PSD nu se va putea reforma cu adevărat atâta timp cât astfel de derapaje sunt acceptate.
Poziția noastră este naturală, mai ales că mâine sărbătorim Ziua Națională, prilej de reflecție și de celebrare a unității poporului român”, anunță Marius Dunca.

Vezi și

Scrisoare deschisă către Ludovic Orban: I se cere decapitarea omului de-abia instalat în funcție

Proiectul a fost adoptat- Cine sunt cei care vor primi bani în plus pe langă pensie

EXCLUSIV Cazul Caracal, rezolvat pe repede-înainte?! Altfel, Dincă ar trebui repus în libertate în ianuari

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare