Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan Drăgan, a transmis joi într-o conferinţă de profil, că țara noastră nu va avea sincope în furnizarea gazelor naturale și a energiei către populație și către actorii industriali, scrfe agerpres.ro
Potrivit acestuia, în privinţa procentului de înmagazinare a gazelor naturale, s-a depăşit 80%.
"Sperăm să ne apropiem de 90% la începutul lunii noiembrie şi, din această perspectivă, cu siguranţă, mesajul meu este că nu vom avea sincope în furnizarea gazelor naturale şi a energiei către populaţie şi actorii industriali. Ceea ce este important în acest moment este că, împreună, pe de o parte, autorităţile, producătorii, împreună cu societatea, consumatorii casnici şi consumatorii industriali să fim solidari în acest efort care se desfăşoară la nivel european", a spus Drăgan, la conferinţa "Energia în priză", organizată de ziarul Bursa.
Secretarul de stat a subliniat că, prin măsurile pe care Guvernul le-a luat, se doreşte ajutorarea consumatorilor casnici, a anumitor sectoare industriale, pentru a putea să treacă de această perioadă.
"Ştim foarte bine că suntem parte a unei pieţe europene de energie, ştim că toate bursele, toate pieţele sunt interconectate prin acelaşi mecanism şi, pe de altă parte, ştim foarte bine că nu ne putem acoperi în acest moment întregul necesar de energie - şi de energie electrică şi de gaze naturale - din producţia naţională. Deci, importăm. Există momente, aşa cum ştim cu toţii, momente în care avem o supraproducţie. În acele momente exportăm. Dar, această liberă circulaţie a produselor, a energiei electrice, a gazelor naturale, conduce către un preţ care se formează la nivel european. Acest preţ ne afectează pe toţi", a susţinut Drăgan.
El a precizat că nu s-au realizat capacităţi noi de producţie în Europa.
"Cam asta este realitatea şi faptul că dependenţa majoră pe care am avut-o de combustibili fosili importaţi din alte regiuni, în special din Rusia, în contextul actual, a condus la creşterea acestor preţuri la un nivel foarte ridicat, poate nesustenabil pentru multe sectoare din industrie. Ce aş putea să spun este că, prin măsurile pe care Guvernul le-a luat, se doreşte ajutorarea consumatorilor casnici, ajutorarea anumitor sectoare industriale pentru a putea să treacă de această perioadă - şi am convingerea că, în primăvara anului viitor, putem vedea un trend descendent pe care l-am şi remarcat pe pieţele de energie, un trend descendent al preţurilor", a punctat secretarul de stat.
În opinia sa, companiile au strategii pe termen mediu şi lung de dezvoltare şi de acţiune, inclusiv pe piaţa naţională. Totodată, Drăgan a menţionat că prin apelurile de proiecte demarate se urmăreşte realizarea unor capacităţi noi de generare.
"Se află în evaluare apelul de producţie din surse regenerabile, în care consumatorii industriali au avut un punctaj suplimentar pentru a reuşi să se transforme în prosumeri şi, astfel, de a avea un impact pozitiv asupra balanţei energetice şi a costurilor cu energia în costurile totale pe produsul finit. Pe de altă parte, deja avem schema aprobată şi, sperăm, într-o săptămână să fie aprobată ordonanţa de urgenţă pentru sprijinul marilor consumatori industriali care au avut un impact semnificativ al activităţii datorat creşterii preţului certificatelor CO2, vechea schemă care a fost instituită prin ordonanţa 81.
Sperăm ca într-o săptămână să putem s-o aprobăm în Guvern şi, astfel de consumatori energo-intensivi, să beneficieze de această schemă, inclusiv pentru anul 2021 anul 2022 - o schemă pe care am reuşit s-o aprobăm până la nivelul anului 2030 pentru a da o predictibilitate consumatorilor industriali şi a-i ajuta inclusiv în această perioadă să treacă mai uşor partea de finanţare, de capital de lucru", a subliniat Drăgan, conform AGERPRES
Secretar de stat în Ministerul Energiei: România nu va avea sincope în furnizarea gazelor naturale și a energiei
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

19:00Entertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

12:30Sport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

21:00Social
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

14:30Social
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

18:30Social
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

12:00Social
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

19:30Entertainment
Românul mai înjurat decât Nicolae Ceaușescu în comunism. Era mare vedetă TV, dar puțini își mai aduc aminte de el

11:30Social
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

10:00Social
Mai apucăm pensia? Câți români ajung să se bucure de banii pentru care plătesc taxe o viață întreagă, de fapt, și pentru câtă vreme
Articole Similare

23:30Social
Moștenirea intră la partajul de divorț, dacă este acordată în timpul căsătoriei? Ce spune legea

23:00Social
Cât te costă să mănânci sănătos versus fast food. Este unul dintre motivele pentru care tot mai mulți oameni săraci sunt supraponderali

21:30Social
Risc de sărăcie socială la 92 de milioane de europeni. Ce poți face ca să te protejezi

21:00Social
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

20:30Social



