România a importat anul trecut aproximativ 5.300 de tone din acest aliment în valoare de peste 65 de milioane de lei (14,5 mil. euro), potrivit datelor Eurostat, informează ZF.ro. Situația este de-a dreptul dramatică în condițiile în care importurile de anul trecut sunt de cinci ori mai mari față de cele din urmă cu cinci ani, notează sursa citată.
Principalele ţări din care importăm usturoi sunt Olanda, Ungaria şi Republica Cehă, olandezii acoperind jumătate din valorea totală a importurilor de usturoi din 2016.
„Usturoiul este o plantă sensibilă. Îţi trebuie maşini speciale de plantat şi recoltat. Noi nu suntem în stare să ne asigurăm nici măcar seminţele, că dacă am avea seminţele am avea şi cultură. În acest sens, vreau să încerc să obţin un ajutor de minimis de la Ministerul Agriculturii, un sprijin pentru legumicultori măcar pentru seminţe“, a declarat Aurel Tănase, preşedintele Organizaţiei Interprofesionale pentru Produse Agroalimentare de Legume şi Fructe.
„Nu e vorba că noi nu am putea să producem, problema este că noi, producătorii, nu avem unde să vindem, decât în pieţe şi magazinele mici. Situaţia aceasta este valabilă pentru toate produsele agricole“, a declarat un producător de usturori din Târgu-Mureş.
Acesta a decis să-și vândă producţia anuală de circa 50-60 kilograme pe site-ul de anunţuri publicitare OLX, la un preţ de 12 lei pe kilogram.
Vezi și Mega Image primește o amendă maximă: Pentru ce a fost sancționat gigantul și ce plângeri s-au făcut
Lovitură pentru mii de români: Ce nu mai ai voie să faci dacă trăiești la bloc și ce sancțiuni dure vei primi dacă nu vei respecta noile reguli
Extrem de INTERESANT! Ce salariu va avea, de fapt, Sorin Grindeanu ca șef al ANCOM
Situație fără precedent în România: Importăm acest aliment de 14,5 milioane de euro, iar producătorii locali nu au unde să-și vândă marfa
Trending

05 noiEntertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

05 noiEntertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

05 noiEconomie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

05 noiEntertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

05 noiEconomie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

05 noiEconomie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Încă o materie ar putea deveni obligatorie în școlile din România. Vestea a venit de la Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății

05 noiSocial
Fără AI în școli. Google va avea această opțiune ca elevii să nu mai trișeze

05 noiSocial



