sursa foto:  Facebook

Extrem de INTERESANT! Ce salariu va avea, de fapt, Sorin Grindeanu ca șef al ANCOM

Premierul Mihai Tudose îi face cadou fostului prim-ministru Sorin Grindeanu o nouă funcție. Înlăturat de la șefia Guvernului, prin moțiune de cenzură, Grindeanu a fost propus, luni, la șefia Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).

Pentru a fi numit președinte la ANCOM, Sorin Grindeanu are nevoie de votul parlamentarilor. Așadar, el ar putea fi înscăunat chiar de oamenii care l-au dat jos din funcția de premier, în vară, prin moțiune de cenzură.

Ca șef al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Grindeanu va încasa un salariu considerabil.

Fostul președinte al ANCOM, Adrian Diță, a mărit salariul până la aproape 10.000 de euro pe lună, informează Click!. Astfel, această sumă ar urma să fie primită de fostul premier. Săptămâna trecut, Diță a demisionat de la conducerea ANCOM.

Vezi și A spus TOT! Gigi Becali îi oferă SALARIU unui fost coleg de celulă! Cine este OMUL DE LEGĂTURĂ

Foarte interesant: Cine este noul iubit al Elenei Băsescu și cu ce se ocupă acesta

Alertă! Mii de locuri de muncă, scoase la înaintare-salariul depășește chiar și 1 000 de euro

 

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare