sursa foto:  wall-street.ro

Știai asta? Care este cel mai important activ al statului român

În anul 2012 avea datorii la bănci de aproximativ 1 miliard de euro, iar acum nu mai are niciun ban de dat și a devenit cea mai valoroasă companie a statului român.

Este vorba despre societatea de stat Hidroelectrica, care a încheiat anul 2016 cu un profit net de aproximativ 1 miliard de lei(brut – 1,5 miliarde de lei), la afaceri de 3,2 miliarde lei, potrivit avocatului Remus Borza, fostul administrator judiciar al firmei până în iunie 2016.

Astfel, Hidroelectrica a devenit cea mai valoasă companie a statului român, detronând Romgaz. Producţia de energie obținută de Hidroelectrica în 2016 a fost de 17,2 TWh.  Anul trecut profitul operațional al societății a însumat 2 miliarde de lei.

„Hidroelectrica este cel mai important activ al statului român. Ea are acum o valoare de piaţă de peste 3 miliarde de euro. După ce se va lista la bursă, valoarea ei va urca la 5 miliarde de euro. Are cash de 500 de milioane de euro, din care 400 de milioane de euro sunt depozite la bănci, care produc anual, din dobânzi, alţi 8 milioane de euro, cât profitul CEC”, a declarat Remus Borza.

„Acum, stau băncile la coadă să dea împrumuturi Hidroelectricii, cu dobânzi anuale de 0,5%. 1 miliard de euro dacă vrea, 1 miliard de euro primeşte într-o săptămână. Numai că nu are nevoie, iar investiţiile şi mentenanţa pe care le are de realizat se fac din fonduri proprii”, a mai spus Borza, potrivit cotidianul.ro.

Vezi și Un cunoscut consultant politic șochează: „Amnistia și grațierea sunt necesare pentru restartarea țării!”

Din ce motiv a fost ucis șeful de post din Vișeu de Jos? Versiunea „dinte pentru dinte”!

Poporul a rămas fără Avocat! Ce s-a întâmplat cu Victor Ciorbea?

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare