sursa foto:  pezevenchi.ro

Vești bune! Încă o țară și-ar putea deschide sezonul turistic estival la 1 iulie

Ministrul turismului bulgar, Nikolina Anghelkova a anunțat că Bulgaria plănuiește să deschidă la 1 iulie sezonul turistic estival, în contextul crizei care afectează puternic acest domeniu din cauza pandemiei de coronavirus

„Criza din domeniul turismului are un caracter fără precedent. Este important să unim eforturile guvernului, autorităţilor locale şi reprezentanţilor businessului pentru a ieşi din această criză. Bulgaria are posibilităţi turistice bogate, de aceea sper că în final această criză ne va face pe toţi mai puternici. Din 15 iunie, şi posibil chiar mai devreme, vor începe pregătirile, iar de pe 1 iulie intenţionăm să deschidem sezonul turistic estival”, a spus Anghelkova, relatează Agerpres.

Aceasta a subliniat că turismul este o parte importantă a economiei bulgare, iar pentru a restabili domeniul Bulgaria se va orienta în acest an spre dezvoltarea turismului intern.

De asemenea, potrivit TASS, ea a declarat că „se discută problema înlesnirii regimului de vize pentru oaspeţii tradiţionali din Turcia şi Rusia”.

Activitatea turistică din Bulgaria a fost suspendată pe 17 martie, iar de pe 19 martie, la ordinul ministrului sănătăţii Kiril Ananiev ţara şi-a închis frontierele pentru cetăţenii ţărilor afectate de coronavirus, inclusiv statele din UE, în afara celor care tranzitează teritoriul Bulgariei.

Nikolina Anghelkova a precizat că planurile pentru restabilirea domeniului turistic vor fi prezentate în viitorul apropiat celulei operative pentru combaterea COVID-19.

Hotelurile, restaurantele şi cafenelele din staţiunile Bulgariei vor funcţiona cu respectarea măsurilor antiepidemice.

Potrivit celui mai recent bilanţ, numărul de persoane contaminate în Bulgaria este de 1.387, în timp ce 58 de oameni au decedat şi alţi 222 s-au vindecat.

Citește și:

Un polițist sare în apărarea șefului demis al Poliției Bolintin Vale: Știm câte probleme ne cauzează anumite persoane din cartierul de rromi

EXCLUSIV În plină stare de urgență, Jandarmeria se înarmează! Achiziție de 900 de pistoale de la omul care l-a denunțat pe Florian Coldea

Un gigant de pe piața locală redeschide azi magazinele! Patru fabrici aparținând grupului își reiau activitatea

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare