Vești bune pentru pensionari- De ce veți avea parte

Vești bune pentru mii de pensionari ! Aceștia se vor bucura de o premieră națională. 

Primarul din Iași,Mihai Chirica a anunţat că pensionarii din Iaşi cu venituri mici vor călători gratuit cu mijloacele de transport în comun pe baza unor carduri care au cod QR, acestea înlocuind actualele abonamente.

“Municipiul Iaşi are de mai mulţi ani un program pentru susţinerea gratuităţilor pentru transportul pensionarilor de peste 65 de ani şi care au venituri mai mici de 1.500 de lei. De data aceasta, pentru a evita cozile periodice de la tonetele de bilete, am lansat un card nominal prin care pensionarii cu venituri mici vor reuşi să obţină pe toată perioada vieţii acea gratuitate”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Directorul Companiei de Transport Public (CTP) Iaşi, Cristian Stoica, a precizat că aceste carduri vor fi împărţite gratuit celor aproximativ 43.000 de beneficiari până la sfârşitul anului. Potrivit acestuia, aceste carduri pentru pensionari au cod QR, sunt o extensie a aplicaţiei 24pay şi sunt o premieră naţională.

“Iaşiul este un oraş smart şi ne dorim să creăm cât mai multe facilităţi pentru cetăţeni. Pensionarii care nu au avut până acum abonamente gratuite vor trebui să depună documentaţia la Direcţia de Asistenţă Socială (DAS). Astfel, beneficiarii acestor carduri nu vor mai trebui să vină periodic pentru a-şi viza abonamentul. Practic, odată introduse informaţiile în baza de date a DAS, acestea vor fi furnizate către Compania de Transport Public”, a declarat Cristian Stoica, directorul CTP Iaşi.

Potrivit primarului Mihai Chirica, de carduri gratuite pentru mijloacele de transport în comun ar urma să beneficieze şi elevii de la şcolile şi liceele din municipiul Iaşi, scrie dcbusiness.ro

Vezi și:

Vești pentru mii de români! Noi reglementări ale Legii Pensiilor

Vești uriașe pentru angajați! Veți primi un nou ajutor financiar

EXCLUSIV Remus Rădoi a dat o lovitură de senzație! Omul de afaceri a rupt norma

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare