Cei ce dețin aceste mașini ar putea avea o primăvară mai puțin plăcută. Un nou proiect a fost inițiat, iar dacă este adoptat, vor fi foarte dezavantajați.
Bucureștiul copiază modelul celorlalte capitale europene, astfel că, a fost iniţiat un proiect de hotărâre conform căruia, începând cu data de 15 martie 2019, în centrul Bucureştiului se va interzice circulaţia autovehiculelor care sunt încadrate în clasa de poluare 1, 2 sau care nu sunt încadrate în nicio clasă de poluare, iar din 2022 circulaţia acestor maşini va fi interzisă pe întreg teritoriul Capitalei, indiferent dacă acestea sunt înmatriculate sau nu în Bucureşti, potrivit proiectului de hotărâre iniţiat de consilierul municipal Lucian Iliescu (PMP).
Din 2022 va fi interzisă circulaţia maşinilor Euro 3 şi Euro 4 prin centrul Bucureştiului, urmând ca interdicţia să se generalizeze la nivelul întregului teritoriu al Capitalei în 2025.
Excepție fac: autovehiculele îndreptăţite să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase, autovehiculele care efectuează transport în comun, ambulanţele, ale celor care îndeplinesc sarcini publice, transportă alimente, respectiv autovehiculele de depanare sau de transport vehicule care au girofaruri galbene. Totodată, în această categorie de excepţie se încadrează şi autovehiculele diplomaţilor, militare, autovehiculele care transportă persoane cu handicap locomotor şi carele TV, se mai arată în proiect, potrivit adevarul.ro.
Cei ce nu se conformează ar putea fi sancționați cu amendă de la 500 la 2.000 de lei.
Potrivit declarațiilor lui Lucian Iliescu pentru Adevarul, proiectul a şi fost depus la registratura Primăriei Capitalei şi că în cel mai scurt timp va intra în dezbatere publică. “Dacă nu facem nimic în privinţa poluării o să ajungem să ne sufocăm”, a spus iniţiatorul.
Măsuri similare au fost luate în mai multe metropole europene cum ar fi Roma, Torino, Bruxelles, Paris, Bordeaux, Lille, Berlin, Munchen, Budapesta, Amsterdam, Florenţa, Oslo, Lisabona, Stockholm, Viena, Londra, Rotterdam sau Strasbourg.
Vezi șiLovitură în plin dată de Guvern, pentru mii de români! Nu vor primi nici în 2019 acești bani promiși de ani buni
Răsturnare spectaculoasă de situație în privința Elenei Udrea! Când ar putea fi eliberată
Guvernul a hotărât! Milioane de pensionari sunt vizați-Ce se va întâmpla cu varsta de pensionare
Vești proaste pentru deținătorii acestor mașini! Ce li se va putea interzice din primăvară
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori

04 noiSocial
Speranță de la stat pentru sărmanii cu boli rare. Alexandru Rogobete anunță discuții cu CNAS pentru a le deconta tratamentele

04 noiSocial
Ciprian Ciucu a explicat de ce au început, simultan, atât de multe lucrări în București

04 noiSocial



