O lege extrem de dură se află pe masa senatorilor. Proiectul prevede amenzi uriaşe pentru cei care îl vor încălca. Mai mult, inițiativa legislativă conține și mai multe modificări. Potrivit actului normativ, românii nu vor mai avea nevoie de aviz dacă vor să facă asta!
Florin Roman de la PNL a depus la Senat un proiect de lege care propune penalități de 5.000 de lei pe zi pentru instituțiile care nu emit avizele în etapa de elaborare a documentațiilor tehnico-economice aferente proiectele de investiții, în termen de 15 zile de la data înregistrării cererii.
Proiectul prevede modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Astfel, inițiatorul își propune, prin proiectul de lege, să instituie obligația ca instituțiile/operatorii economici să emită avizele/acordurile referitoare la rețelele tehnico-edilitare necesare în etapa de elaborare a documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții, în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării cererii/documentației specifice complete, sub sancțiunea aplicării unor penalități pe zi de întârziere de 5.000 lei, potrivit expunerii de motive a inițiativei.
Un element de noutate al inițiativei este prevederea, menționată în expunerea de motive a proiectului, potrivit căreia emiterea avizelor de către serviciile deconcentrare ale autorităților centrale privind protecția sănătății populației, autoritatea competentă pentru protecția mediului, Comisia Tehnică de Circulație și Autoritatea Aeronautică Civilă Română nu este necesară pentru anumite categorii de lucrări, anunţă mediafax.
Mai mult, avizele/acordurile prevăzute la alin (1) se emite în termen de 5 zile, în urma analizei documentațiilor elaborate de proiectant pentru obținerea avizelor, în conformitate cu cerințele avizatorilor, potrivit reglementărilor legale în vigoare, specifice fiecărui domeniu, precum și în baza datelor extrase din documentația tehnică – D.T.
În schimb, o serie de categorii de lucrări sunt exceptate de la obținerea avizului privind protecția sănătății populației și avizul pentru protecția mediului.
"(2²) Emiterea avizului serviciilor deconcentrate ale autorităților centrale privind protecția sănătății populației nu este necesară pentru următoarele categorii de lucrări: a) construirea de locuințe unifamiliale; b) construirea de anexe gospodărești; c) extinderi de imobile și supraetajări ale imobilelor existente; d) construirea de împrejmuiri.
(2³) Emiterea avizului autorității competente pentru protecția mediului nu este necesară pentru următoarele categorii de lucrări: a) construirea de locuințe unifamiliale; b) construirea de anexe gospodărești; c) extinderea de imobile și supraetajări ale imobilelor existente; d) consolidări ale imobilelor existente; recompartimentări interioare; f) închideri de balcoane și desființarea închiderilor de balcoane; g) construirea de împrejmuiri", arată prevederile noilor alineate introduse la articolul 5, prin proiectul inițiat de liberal.
Inițiativa propune și construirea în cadrul aparatului de specialitate al consiliului județean, al primarului, al primarului general al municipiului București a unei structuri de specialitate în domeniul amenajării teritoriului.
"În vederea asigurării nivelului de competență tehnică necesar pentru emiterea în condițiile legii a certificatelor de urbanism al consiliului județean, al primarului, al primarului general al municipiului București și autorizațiilor de construcție, autoritățile administrației publice competente iau măsurile organizatorice necesare pentru construirea în cadrul aparatului de specialitate și funcționarea potrivit prevederilor legale aplicabile, a structurii de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și executării lucrărilor de construcții, condusă de arhitecul-șef și având în competență personal cu pregătire în domeniul urbanismului, arhitecturii și construcțiilor", potrivit sursei citate.
Proiectul introduce și categorii noi pentru lucrările care nu necesită autorizație de construire sau desființare, cu condiția ca aceste lucrări să nu modifice structura de rezistență, caracteristicile funcționale și/sau aspectul arhitectural al construcțiilor.
Astfel nu necesită autorizație de construire sau desființare "a) reparațiile la împrejmuiri, atunci când nu se schimbă forma acestora și materialele din care sunt efectuate; a¹) reparații la acoperișuri, învelitori sau terase, atunci când nu se schimbă forma acestora; b) reparații și înlocuiri la tâmplărie interioară; b¹) reparații și înlocuiri la tâmplărie exterioară, dacă se păstrează forma, dimensiunilor golurilor și tâmplăriei, inclusiv în situația în care se schimbă materialele din care sunt realizate respectivele lucrări; c) reparații sau înlocuiri de sobe de încălzit și a coșurilro de fum aferente; d) tencuieli, zugrăveli, vopsitorii, placaje și alte finisaje interioare; e) reparații la tencuieli, zugrăveli, vopsitorii, placaje și alte finisaje exterioare, dacă nu se modifică elementele de fațadă și culorile clădirilor", potrivit sursei menționate.
Nici pentru următoarele categorii de lucrării nu se impune autorizație de construire: "f) reparații sau înlocuiri la instalațiile interioare precum și reparații la branșamentele și racordurile exterioare, de orice fel, aferente construcțiilor, în limitele proprietății; f¹) montarea sistemelor locale de încălzire și de preparare a apei calde menajere, precum și montarea aparatelor individuale de climatizare și/sau contorizare a consumurilor de utilități; g) reparații și înlocuiri de pardoseli interioare; h) lucrări de reparații, înlocuiri ori reabilitări, fără modificarea calității formei arhitecturale a elementelor de fațadă astfel: 1. Trotuare, ziduri de sprijin ori scări de acces, terase interioare; 2. Lucrări de reabilitare energetică a anvelopei și/sau a acoperișului – dacă nu se schimbă sistemul constructiv al acestuia, respectiv terasă/șarpantă – la clădiri de locuit individuale cu cel mult 3 nivelrui, care nu sunt monumente istorice clasate sau în curs de clasare, respectiv situate în afara zonelor de protecție a monumentelor și/sau a zonelor construite protejate stabilite potrivit legii; i) lucrări de întreținere periodică și reparații curente la infrastructura de transport și la instalațiile aferente", mai arată Florin Roman în proiect.
Proiectul de lege a fost depus la Senat, prim for sesizat, decizională pentru inițiativa legislativă fiind Camera Deputaților.
Vezi și S-a aflat! Cât de bogat era Ilie Balaci, legendarul fotbalist decedat duminică – Sumele colosale care i-au intrat în conturi
Angi Șerban a spus tot! Ce a pățit celebra protestatară #Rezist
SURSE O nouă lovitură grea încasată de cel mai temut interlop din România! Autoritățile au lansat ofensiva împotriva sa
Vești uriașe pentru toți românii-Pentru ce nu veți mai avea nevoie de aviz
Trending

08:00Actual
De când vei plăti ca să-ți faci buletin nou, electronic. Taxa pe care o vei avea de achitat

07 augEconomie
Ieftiniri la pompă de la jumătatea lunii august. Premierul Ilie Bolojan susține că s-au dus scumpirile la benzină și motorină

09:30Actual
Alimentarea cu energie electrică se poate opri. S-a dat legea, se va aplica în următoarele situații extreme

07 augActual
Apă cu porția în 141 de localități din România. Restricții pe vreme de secetă

07:00Social
400 de lei în plus la pensie, în decembrie. Sunt vizați românii care au lucrat în Italia

circa 1 oră în urmăActual
Fără radare și filtre de poliție pe Waze. Autoritățile din UE iau în calcul eliminarea lor

07 augActual
România va avea cel mai mare parc liniar din Europa. Construcția sa a început deja în București

07 augEconomie
Undă verde de la ANRE. România poate începe să producă baterii

09:01Politica
Ilie Bolojan și-a anunțat condițiile pentru un nou Guvern. Ce nu este dispus să accepte interimarul

07 augEconomie
Județele din România cu cele mai mici prețuri la apă și canalizare. Orașele unde tarifele sunt colosale
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
Amendă de 375.000 de euro pentru firmele care te sună, fără acordul tău. O țară din UE a dat legea

circa 1 oră în urmăActual
Fără radare și filtre de poliție pe Waze. Autoritățile din UE iau în calcul eliminarea lor

circa 2 ore în urmăActual
Electrocasnicele care pot deveni „poartă” pentru atacatori. Avertismentul DNSC

13:30Actual
Amendă de 5.000 de lei pentru trotinetele electrice. Se aplică în Sectorul 1 din București, în aceste condiții

13:00Actual



