Acuze dure la adresa președintelui României, Klaus Iohannis! Premierul interimar Viorica Dăncilă îl pune la zid pe Klaus Iohannis în plină campanie electorală.
Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă seară, că demersurile Guvernului pentru a aduce investiţia Volkswagen în România sunt continuate şi l-a criticat pe preşedintele Klaus Iohannis pentru că nu s-ar fi implicat în sprijinirea acestor eforturi.
„Noi am făcut toate demersurile pentru a fi această investiţie la Arad şi continuăm aceste demersuri. Pot să vă spun că eu, în calitate de prim-ministru, am trimis o scrisoare cu toate facilităţile pentru ca această investiţie să aibă loc în România. Dar, aşa cum am spus şi înainte, pentru orice investiţie, pentru orice lucru bun pentru România, trebuie să existe un efort conjugat, din partea premierului, a preşedintelui, a tuturor factorilor decizionali. În timp ce noi trimiteam scrisori, în timp ce ministrul Radu Oprea a fost în Germania, a discutat pentru această investiţie în România, vedem că preşedintele României nu a făcut acest lucru, lucru de altfel demonstrat de scrisoarea pe care Grupul Popularilor Europeni a trimis-o către Volkswagen, în care a stipulat că ar fi mai bine ca această investiţie să fie în Bulgaria. Şi atunci, o întrebare vine de la sine. În Consiliul European, reprezentantul României este preşedintele. Preşedintele face parte din Grupul Popularilor Europeni. Chiar preşedintele n-a putut vorbi cu liderul Popularilor Europeni, Manfred Weber, pentru ca această investiţie să aibă loc în România? Nu era o investiţie pentru Guvernul României, era pentru arădeni şi oameni", a spus Viorica Dăncilă, într-o conferinţă de presă susţinută la Arad, conform Agerpres.
Premierul demis a adăugat că România are „condiţii mult mai bune decât Bulgaria" pentru atragerea Volkswagen.
Vezi și
Noi reguli pentru ieșirea la pensie-Cine scapă de penalizări
Viorica Dăncilă dă vina pe Klaus Iohannis: Chiar preşedintele n-a putut vorbi pentru ca această investiţie să aibă loc în România?
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

05 noiEconomie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

14:00Social
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

10:00Economie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată

07:00Actual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi
Articole Similare

13 minute în urmăSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

circa 2 ore în urmăSocial
Moș Nicolae aduce zăpadă în ghete? Ce arată estimările ANM pentru începutul lui decembrie 2026

17:00Social
Moșii de Toamnă, tradiții și superstiții. Ce e bine să dai de pomană pe 7 noiembrie 2026

16:00Social
Prognoza revizuită ANM. Vremea din România, până pe 7 decembrie 2026

14:30Social



