sursa foto:  businessmagazin.ro

Bill Gates, predicții sumbre: Pandemia de COVID-19 ar putea dura până în 2022

Miliardarul Bill Gates crede că pandemia va fi sub control la sfârșitul lui 2021 pentru țările dezvoltate și în 2022 pentru țările în curs de dezvoltare.

 

Bill Gates este optimist în ceea ce priveşte dezvoltarea tratamentului pentru Covid-19 şi crede că pandemia va ajunge, în cele din urmă, la un sfârşit, realatează Business Insider.

Într-un interviu acordat recent, miliardarul american a vorbit despre faptul că, în opinia lui, populaţia lumii va trebui să mai aştepte cel puţin un an pentru ca pandemia să fie ţinută sub control.

„Inovaţiile în ceea ce priveşte diagnosticarea, noile metode de tratament şi vaccinurile sunt de-a dreptul impresionante. Şi asta ma face să cred, că pentru ţările bogate, am putea, în mare, să punem capăt pandemiei până la finalul anului 2021, şi, până la finalul anului 2022, pentru ţările aflate în curs de dezvoltare”, a explicat Bill Gates.

Fondatorul Microsoft a mai spus că lupta dintre Rusia şi China în a scoate cât mai repede un vaccin pe piaţă ar putea fi periculoasă. El se teme că dozele ar putea fi administrate oamenilor înainte ca antidotul să fie sigur şi spune că autoritatea din SUA nu va permite astfel de scurtături.

Luna trecută, Bill Gates declara că este foarte încrezător că oamenii de ştiinţă vor dezvolta un vaccin „foarte eficient şi foarte sigur”, datorită faptului că, la nivel mondial, se află multe în lucru – peste 160 de vaccinuri. Două dintre cele patru aflate în teste pe oameni sunt dezvoltate în Statele Unite de Moderna şi Pfizer/BioNTech.

Totodată, Gates crede că cele mai bune vaccinuri trebuie distribuite în toată lumea, în caz contrar pandemia de Covid-19 va reveni constant.

Citește și:

Lovitură cruntă pentru un celebru om de afaceri: DIICOT i-a pus sechestru pe avere. Prejudiciu de 8 milioane de euro adus statului

Rețeaua racolărilor primarilor PSD de către PNL. Cine este omul care face jocurile de la Guvern pentru partid

SURSE O altă versiune a uciderii lui Emi Pian! Cum ar fi început bătaia: ‘Ce-mi vorbești, mă, mie așa, în nas?’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare