Afacerea lui Dan Bittman are un succes răsunător. Artistul şi-a investit o bună parte din avere într-un parc nautic, dar nu regretă. Peste 500 000 de euro a băgat în noua afacere.
Dacă la începutul anului 2017 acesta avea doar doi angajaţi, cântăreţul a făcut noi angajări. Acesta şi-a mărit echipa cu mai mulţi studenţi.
“Am angajat, pentru o perioadă de patru-cinci luni, cinci persoane, dintre care trei sunt studenți. Unii vând bilete, alţii fac curățenie, fiecare are treaba lui. Ei muncesc doar trei zile pe săptămână, le dau 1.300 de lei pe lună, plus că tot eu le plătesc taxele la stat. Mi-ar mai trebui angajați, dar este foarte greu să găsesc, am întâlnit persoane care mi-au venit la interviu și mi-au cerut cel puțin 100 de lei pe zi”, a declarat Dan Bittman pentru Click.
Potrivit sursei citate, cei crae doresc să ia cursuri de wakeboarding (n.r. – ski nautic cu placa) vă spunem că preţurile sunt pe categorii: 50 de ron -10 minute de iniţiere, şi 150 de lei, la avansați, pentru o oră. Pentru a vă plimba cu placa pe cablu, preţurile pornesc de la 35 de lei, 15 minute, iar pentru un sezon întreg plătiți 3.600 de lei. Echipamentele (plăci, căşti, veste) se pot închiria pentru o oră sau pentru o zi, cu 45 sau 135 lei. Pentru cine doreşte cazare, vă spunem că un Bungalow cu trei locuri costă 150 de lei pe noapte, iar pentru un apartament cu 5 locuri veți da 250 de lei pe noapte. La camping este mult mai ieftin, doar 20 de lei pe noapte.
Vezi şi Detalii nespuse! Unde lucrează nora Vioricăi Dăncilă
EXCLUSIV! SURSE! Cine îl păcăleşte pe Gigi Becali cu milioane de euro
Dan Bittman îşi măreşte echipa la parcul nautic: Câţi bani le dă angajaţilor săi
Trending

13:07Politica
30 de miliarde de lei "facturi neachitate", acuză Sorin Grindeanu. "Greaua moștenire" apare deja în discurs, după plecarea lui Ilie Bolojan

20:30Entertainment
Afacerea pe care Andreea Esca și soțul o au în Porumbacu de Jos. Vedeta PRO TV și Alexandre Eram au făcut un întreg circuit turistic

09:30Social
Top județe cu cei mai săraci pensionari. Locurile din România unde sunt foarte mulți seniori care trăiesc din ajutor social

08:00Social
Cei cu pensii speciale și militarii ar putea să-și primească banii înapoi până în 2028. Degeaba ne impune UE să le micșorăm veniturile

12:30Entertainment
Sfântul Dumitru, tradiții și superstiții. Obiceiuri strict interzise pe data de 26 octombrie 2026

15:00Social
Anunț despre creșterea pensiilor, în 2027. Noul Guvern a dat vestea pentru seniori

12:00Economie
Top cele mai căutate cartiere din București. Nu doar prețul chiriei reprezintă un factor în alegere

11:00Economie
Cât te costă să-ți schimbi rețeaua electrică din casă. Calcul orientativ pentru un apartament de 3 camere

11:30Social
Când ai voie să faci lucrări de renovare, dacă stai la bloc. Ce spune legea

18:30Entertainment
Filmul pe care l-a văzut aproape oricine. Este pe locul 1 mondial
Articole Similare

circa 1 oră în urmăEconomie
Mașinile hibride fac senzație. Tot mai mulți șoferi optează și pentru electric

circa 1 oră în urmăEconomie
China, principalul cumpărător de aur rusesc. Țara vinde pentru a finanța războiul cu Ucraina

19:00Economie
7 din 10 bugetari au fost de acord că banii publici sunt risipiți. Dezvăluirile celor care lucrează la stat

16:30Economie
Pașaportul, direct pe telefonul mobil. Google Wallet permite deja funcția

16:00Economie



