sursa foto:  business24.ro

Dezastru pentru pensiile românilor: Ce s-a întâmplat cu Pilonul II

O analiză a datelor afișate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, realizată de profit.ro, a scos la iveală un adevărat dezastru pentru pensiile românilor. Potrivit acesteia, cei 7,1 milioane de români participanți la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au încasat, în schimbul salariilor din luna ianuarie, o contribuție medie cu 16,1% mai mică, în comparație cu luna decembrie a anului trecut și cu 8,9% mai mică față de noiembrie 2017.

În prima lună a acestui an, contribuția medie la nivelul Pilonul II a fost de 146,82 lei, de la 174,97 lei în ultima lună a anului trecut și 161,17 lei în noiembrie 2017.

Contribuția din prima lună a acestui an a fost inferioară tuturor celorlalte luni din 2017, cu excepția lunii ianuarie 2017, când suma medie virată în contul fiecărui participant la Pilonul II a fost 136,88 lei. Niciunul din cele 7 fonduri de pensii private obligatorii nu a înregistrat în ianuarie o contribuție medie mai mare comparativ cu ultimele luni din 2017.

În medie, pentru salariul aferent lunii ianuarie, contribuția virată de stat a fost cu câteva zeci de lei mai redusă comparativ cu suma virată pentru salariul primit în noiembrie și decembrie 2017, în pofida asigurărilor ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, care spunea anul trecut că reducerea procentului contribuției la Pilonul II, de la 5,1% la 3,75%, nu va afecta nivelul nominal al sumei virate de stat.

Vezi și Mare atenție! Toți șoferii sunt vizați! Măsura care se va aplica în luna mai

Ochii și urechile lui Liviu Dragnea! Detalii incendiare despre “supervizorul” Vioricăi Dăncilă

Digi pregătește o nouă lovitură! Gigantul pe care vrea să-l creeze RCS&RDS

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare