Dezvăluire de proporții făcută de un fost ministru! Fostul șef al Transporturilor, Răzvan Cuc, afirma, pe vremea când încă era în funcție, că acești salariați primesc lunar mii de euro.
Potrivit fostului ministru al Transporturilor, salariul mediu de la ROMATSA este de 21.000 de lei, circa 4.500 de euro. La începutul verii, sindicaliștii ROMATSA amenințau cu grevă generală.
În acest context, Cuc, la vremea aceea ministru, declara: „Monitorizez foarte atent situația de la ROMTASA, dar un lucru este cert, eu nu lucrez sub presiune sub nicio formă și am avut întâlniri înainte de greva inițială de acum două săptămâni cu reprezentanții sindicatului de la ROMTASA. Și-au prezentat doleanțele care țin de partea ministerului și ce poate rezolva ministerul, am stabilit un calendar foarte clar pe noi care ni l-am asumat ca și minister, dar pe de altă parte, mi se pare că această presiune care o pun membrii sindicatului de la ROMTASA pe minivacanța românilor, care urmează în perioada următoare, este nejustificată cu atât mai mult cu cât cred că știți cu toții care sunt salariile controlorilor de trafic de la ROMTASA. Vorbim de un salariu mediu de 21 de mii de lei. Eu sunt un om deschis dialogului și cu mare drag, la fel cum i-am primit de două ori înainte de prima grevă de avertisment, îi primesc și acum, dar să vină cu revendicări clare”.
Vezi și Oare nu merita mai mult? Ce pensie avea Stela Popescu, după mai bine de 50 de ani petrecuți pe scenă
Stela Popescu s-a gândit și la asta! Cât de bogată era artista și pe cine a desemnat drept moștenitori
Lovitură pentru mii de pensionari! Din ce motiv STATUL le cere banii înapoi
Dezvăluire de proporții făcută de un fost ministru! Acești români primesc mii de euro lunar
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiEconomie
Puterea de cumpărare a românilor, la 53% din media europeană. România coboară în clasament

04 noiEconomie
Investiție de 24 de milioane de euro în Timișoara. Cine deține cartierul Vienez, construcția a început deja

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiEconomie
Cine vrea să angajeze străini va trebui să se conformeze. Noi reguli, inclusiv cursuri în limba română pentru lucrători

04 noiEconomie



