După ce cursul leu-euro a explodat, moneda europeană atingând un nou nivel record joi, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a explicat cum s-a ajuns în această situație.
“Leul nu este singura monedă care s-a depreciat. Am vazut depreciere în regiune atât la forint, cât şi la zlot. Deprecierea leului este însă mai de durată, nu cu cifre mari, dar mai de durată. Spre deosebire de Ungaria sau Polonia, noi avem o situaţie în deteriorare a balanţei comerciale. Exporturile cresc cu 9%, în timp ce importurile cresc cu 11-12%. Baza este oricum dezechilibrată şI cihar dacă exporturile şi importurile ar creşte în acelaşi ritm balanţa commercială s-ar deteriora. Polonia, spre exemplu, este în echilibru”, a afirmat Isărescu.
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în sus prognoza de inflaţie pentru sfârşitul acestui an, la 2,7%, faţă de prognoza anterioară de 1,9%, a anunţat joi guvernatorul Mugur Isărescu, precizând că fără impactul taxelor rata inflaţiei „ar fi arătat mai bine”.
Pentru finalul acestui an, prognoza de inflaţie este mai ridicată cu 0,8 puncte procentuale faţă de prognoza anterioară, dar pentru sfârşitul anului 2018 BNR a menţinut prognoza la 3,1%, semnalul fiind acela că preţurile vor creşte doar în prim parte a anului viitor. „Curba aceasta creşte doar pentru sfârşitul anului 2017 şi perioada ianuarie-martie 2018, după care se aplatizează. Nu e deloc uşor de anticipat ce se întâmplă, când taxele ba cresc, ba scad. Ba scade TVA, ba creşte acciza”, a spus Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului asupra inflaţiei.
„Am calculat cum ar fi mers inflaţia dacă nu ar fi fost aceste mişcări de taxe: pentru finalul anului 2017, rata anuală ar fi fost de 2,3%, iar pentru finalul anului 2018 ar fi fost de 3,1%. Fără impactul taxelor, rata inflaţiei ar fi arătat mai bine”, a menţionat guvernatorul BNR, conform Agerpres.
Principalele presiuni inflaţioniste sunt, potrivit guvernatorului, creşterea costurilor de producţie şi măririle de salarii, pe fondul unei incertitudini privind evoluţia preţurilor la energie. „Preţurile administrate prezintă incertitudini majore, în condiţiile procesului de dereglementare a preţurilor la energie”, a mai spus Mugur Isărescu.
Ca influenţe externe, principalul factor este evoluţia cotaţiilor ţiţeiului şi „ne ajută faptul că inflaţia din Europa nu a prins aripi; nu a prins aripi, dar nici nu mai e deflaţie”, a arătat guvernatorul.
Vezi și MARE ATENȚIE! Cum au rămas mii de români FĂRĂ bani în cont – aceasta este ESCROCHERIA MOMENTULUI
Foarte interesant! Cine este, de fapt, omul DEMIS de premierul Mihai Tudose în ședința de Guvern – SALARIUL acestuia
Dezvăluire cutremurătoare a unui celebru cap al lumii interlope! Cine ar fi omorât oameni nevinovați
Dezvăluire incendiară a lui Isărescu! Din ce motiv s-a „prăbușit” leul
Trending

06 noiSocial
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

06 noiSocial
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

06 noiSocial
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

06 noiSocial
Moșii de Toamnă, tradiții și superstiții. Ce e bine să dai de pomană pe 7 noiembrie 2026

06 noiSocial
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

06 noiEconomie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

06 noiActual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

06 noiEntertainment
Cel mai spectaculos târg de Crăciun din România își deschide porțile. Evenimentul din ograda Liei Olguța Vasilescu a fost asemănat cu cel din Viena
Articole Similare

06 noiEconomie
Toate zborurile Dan Air, oprite. Ce se alege de clienții care cumpăraseră deja bilete de avion

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

06 noiEconomie



