Au început concedierile! Începând cu data de 1 ianuarie 2020, sute de persoane au fost date afara din Ministerul Agriculturii și din instituțiile subordonate acestuia.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat că a descoperit la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) coafeze angajate pe posturi de „specialiști” și că a primit spre plată documente de despăbubiri pentru pagube produse de cormorani în lanurile de rapiță. Ministrul a anunțat că urmează să fie reduse 15% din posturile din minister și din instituțiile subordonate, informează Agerpres.
Mai mult, Oros a precizat că au fost zeci și sute de transferuri de la instituții private. Detașările acestora au încetat de la 1 ianuarie 2020.
„La AFIR au fost zeci şi sute de transferuri de la entităţi private, fără concurs, foarte mulţi dintre angajaţi neavând nicio legătură cu activitatea care trebuia desfăşurată. Am găsit şi coafeze şi tot felul de «specialişti» angajaţi şi mulţi miliţieni, transferaţi de la firme private, cazuri de meserii mai puţin obişnuite pentru activitatea în AFIR. Toate aceste detaşări au încetat de la 1 ianuarie 2020”, a declarat Adrian Oros.
„Suntem într-un proces de evaluare a întregului personal din Ministerul Agriculturii şi din instituţiile din subordine. În opinia noastră, cel puţin 15% din aceste posturi vor fi reduse. Sunt locuri unde procentul va fi mai mare, dar şi locuri unde va trebui să angajăm oameni, unde capacitatea lor administrativă este scăzută. În aparatul propriu avem 708 angajaţi, iar în total, la toate instituţiile şi agenţiile din subordine, avem 14.239 de angajaţi”, a spus ministrul Agriculturii.
Vezi și
Cutremur la vârful scenei politice! Ludovic Orban, ‘împins pe scări’! Klaus Iohannis ar fi bătut palma pentru un nou prim-ministru
Polițiștii se reped la Marcel Vela: Procedează precum Carmen Dan! Operațiune demarată în week-end
EXCLUSIV Blat între PSD și PNL? Cabinetul Orban își asumă secretizarea făcută de Guvernul PSD! Șefii din Poliție își ascundeau salariul și în ‘era Dăncilă’
Guvernul Orban, val de concedieri! Zeci și sute de persoane, date afară de la 1 ianuarie 2020
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori

04 noiSocial
Speranță de la stat pentru sărmanii cu boli rare. Alexandru Rogobete anunță discuții cu CNAS pentru a le deconta tratamentele

04 noiSocial
Ciprian Ciucu a explicat de ce au început, simultan, atât de multe lucrări în București

04 noiSocial



