sarut pandemie logodnici coronavirus masca

sursa foto:  freepik.com

Halucinant! Logodnici amendați, după ce s-au sărutat pe stradă, în drum spre restaurant

O situație fără precedent s-a întâmplat în Italia unde un cuplu din Milano a fost amendat cu aproape 400 de euro pentru că s-a sărutat pe stradă, iar scoaterea măștilor de protecție încalcă restricțiile impuse pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2.

 

Cei doi logodnici au dobândit statutul de infractori după ce s-au sărutat pe stradă, în drum spre restaurant.

Imediat au fost înconjurați de patru carabinieri, care au descoperit că actele lor dovedeau că nu locuiesc la aceeași adresă.

Deși erau singurele persoane de pe strada respectivă, au primit o amendă de 400 de euro, din cauza faptului că au încălcat restricțiile guvernului italian, impuse pentru stoparea pandemiei, nu au purtat măști și nu au păstrat distanța de un metru între ei.

Totuși, legea în baza căreia au fost amendați nu precizează că ar exista vreo obligație ca persoanele care locuiesc împreună să poarte mască atunci când sunt în public și să fie la mai puțin de un metru distanță unul față de celălalt.

Acest incident vine la câteva luni după ce poliția italiană a distribuit un videoclip în care a folosit drone pentru a vâna un bărbat care stătea singur pe o plajă, înainte de a-i amenda, conform 3dots.ro.

Citește și:

EXCLUSIV Abuz al Poliției Române! Un fost colaborator acuză: ‘Asta înseamnă hărțuire, teroare!’

Avem dovada! Florian Coldea este profesor colaborator la SNSPA! Tot în cadrul instituției lucrează și soția sa

Veste bună pentru angajați! Cum trebuie să își desfășoare programul de lucru în situația actualei stări de alertă

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare